Pe data de 1 ianuarie copiii merg cu Sorcova, un obicei vechi de sute de ani, dar ce reprezintă aceasta și care este legenda ei?
Pe 1 ianuarie copiii merg cu Sorcova
„Sorcova vesela” este cea mai frumoasă urare de la începutul fiecărui an, însă puțini știu care este legenda urăturii, de unde provine, care sunt versurile oficiale și mai ales, care sunt superstițiile legate de obiceiul Sorcovei.
Chiar dacă tinerii din ziua de azi nu mai umblă cu această urătură, colinda este plină de semnificații și provine din legende extrem de frumoase și interesante.
Care a fost versiunea inițială a colindei
Încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Chr,
Sorcova reprezenta norocul și sănătatea, astfel atunci când se mergea cu sorcova, se bătea de trei ori umărul persoanei pe care o colindai, pentru a aduce noroc şi sănătate în noul an.
Care este legenda Sorcovei
Una dintre legende vorbește despre Sfântul Vasile, care l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoțel şi a legat la toartă o crenguță de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului. O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi își scria viața cu lacrimi în ochi.
Dracii îl necăjeau zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre.Cum se creează Sorcova
Sorcova este formată dintr-o nuia pe care copiii o împodobesc cu hârtie colorată, cu ciucuri sau cu flori. De obicei aceasta este realizată din hârtie creponată, din care se formează florile, iar la bază se prind cu o bucată de sârmă.
Citește și: Legenda vâscului: Bobițele sale sunt considerate lacrimile unui zeu. De ce se sărută îndrăgostiții sub vâsc
Versuri Sorcova
Versuri Sorcova varianta clasică
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
Sorcova vesela, varianta 1
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ca vița-de-vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.
Sorcova vesela, varianta 2
Sorcova, Vesela,
Peste vară, Primăvară,
Să trăiți, Să-mbătrâniți.
Să-nfloriți, Să mărgăriți,
Ca un măr, Ca un păr,
Ca un fir De trandafir.
Tare ca piatra, Iute ca săgeata,
Tare ca fierul, Iute ca oțelul,
La anu’ Și la mulți ani.
Sorcova vesela, varianta 3
Sorcova Vesela, Să trăiți Să-mbătrânţi,
Ca un măr, Ca un păr,
Ca un fir, De trandafir.
Câte pietricele, Atâtea mielușele;
Câți bolovani, Atâția cârlani;
Câte cuie sunt pe casă, Atâția galbeni pe masă.
Sursă: reflectoruldesud.ro