Ziua de 1 iunie 2022 este zi liberă de la stat, potrivit articolului 139, alin. (1) din Codul Muncii. În ce zi a săptămânii pică Ziua Copilului anul acesta.
Ziua de 1 iunie este zi liberă de la stat, potrivit articolului 139, alin. (1) din Codul Muncii. Legea prin care 1 iunie a devenit zi liberă nelucrătoare pentru toți românii a fost adoptată în unanimitate de Camera Deputaților în octombrie 2016.
Legea prin care ziua de 1 iunie a devenit zi liberă de la stat a fost promulgată de către președintele României, Klaus Iohhanis, în anul 2016, iar începând din 2017 ziua de 1 iunie a devenit zi liberă nelucrătoare pentru toți românii.
Motivul pentru care inițiatorii proiectului au decis ca ziua de 1 iunie să fie declarată zi liberă nelucrătoare în țara noastră a fost acela că românii petrec foarte mult timp la serviciu și au prea puține zile pe care să le poată dedica exclusiv
copiilor.
În plus, în școli și grădinițe se organizau mereu serbări și spectacole, însă nu toți părinții puteau să lipsească de la locul de muncă pentru a participa. Absența părinților de la aceste evenimente provoca multă suferință copiilor
„Lipsa părinților din cadrul acestor evenimente are implicații psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinței de a-i face mândri și de a primi aprecierea părinților, copiii au nevoie de susținere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoțională ridicată și reprezintă o sursă de stres pentru ei”, au declarat inițiatorii proiectului de lege
prin care ziua de 1 iunie a devenit zi liberă de la stat.
În anul 2022 Ziua Copilului pică miercuri, iar până acum nu a apărut nicio informație referitoare la o posibilă punte pentru această zi liberă de la stat.
Pe lângă ziua de 1 iunie, românii se mai bucură și de alte zile libere de la stat, conform Codului Muncii.
Sunt însă și anumite sectoare ai căror angajați nu pot beneficia de zilele libere legale. În cazul acestora, angajatorii trebuie să asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.