Au plecat în tabăra de schi să se distreze la Brașov, dar aceștia au ajuns la spital și au acuzat stări de greață. Aproximativ 30 de copii au avut sănătatea pusă în pericol de persoanele pentru care mai importanți sunt banii.
Copiii plecați într-o tabără de schi la Brașov au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
După doar două zile de când tabăra începuse, copiii au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară și a fost nevoie să li se administreze perfuzii.
Din cauza celor întâmplate, pensiunea a fost închisă de DSP, dar inspectorii ANPC nu reușesc să dea de proprietari.
„Vărsaturi până la deshidratare, glicemie foarte mică. Mi-au zis domnii doctori de acolo, i-au făcut nişte injecţii, perfuzii. Mi-am luat copilul în pătură şi am fugit cu el la Braşov”, a povestit unul dintre părinți, conform observatornews.ro.
Ciorba și apa de la baie, tot una cu apa din hazna
Potrivit copiilor, ciorba care le fusese servită la masa de prânz a fost cea vinovată pentru tot.
Mai mult decât atât, bărbatul susține că aceeași apă din hazna urma să fie folosită și pentru dușurile copiilor.„Le-a fost servită o ciorbă cu apă din hazna, mai pe scurt. Înţeleg că apa avea un miros ciudat. Apa cu care urma ca ei să se spele pe dinţi, să îşi facă duş, le-a fost şi servită la masă. Nişte crenvurşti care nu prea erau crenvurşti. Li s-a promis muşchi de vită care de fapt era parizer. Chestii româneşti”, a spus același tată.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„ A simţit că mirosea mâncarea urât. Nu a putut să se spele pe dinţi pentru că mirosea foarte urât apa şi s-a oprit, nu a mâncat”, a mai adăugat și mama unui copil.
Profesorul care a organizat tabără este și el foarte revoltat și spune că meniul care le-a fost pus copiilor la dispoziție nu era comestibil, iar copiii nu au primit nici fructe și nici desert.
„După două zile, a trebuit să asigurăm mâncarea copiilor, să dăm bucătarul afară din locaţie, a trebuit să le asigurăm copiilor apă pentru spălat pe dinţi. Li s-a făcut rău”, a mărturisit cadrul didactic.
Citește și: Poluarea aerului ne face să ne pierdem simțul mirosului?
Când inspectorii ANPC au ajuns la fața locului, au descoperit că pensiunea nu avea apă curentă, iar mizeria era și ea stăpână acolo.