22 mai 2023 - grevă profesori: Lista școlilor închise luni. Merg sau nu elevii la școală în această zi?

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 21 mai 2023, 09:14

Grevă profesori 22 mai 2023. Sindicatele din Educație ar urma să declanșeze luni greva generală.

Greva generală a profesorilor din România este programată pentru ziua de luni, 22 mai. Procentul angajaților din educație care s-au solidarizat grevei generale se apropie de 90 la sută, au anunțat șefii de sindicat.

Sindicatele din educație exclud renunțarea la greva generală din 22 mai

Premierul Nicolae Ciucă discută duminică cu sindicatele din educaţie
[Sursa: Facebook Nicolae Ciucă]

Premierul Nicolae Ciucă discută duminică cu sindicatele din educaţie, în condiţiile în care de luni, 22 mai 2023, acestea ar urma să declanşeze greva generală. La întâlnire şi-a anunţat participarea şi ministrul Muncii, Marius Budăi, scrie news.ro.

”Partidul Naţional Liberal a susţinut încă de la început că principala preocupare a coaliţiei trebuie să fie soluţionarea problemelor cetăţenilor.  

De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetăţenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare.

Acesta a fost şi motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului şi evitarea unor discuţii pe funcţii şi persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor. Soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este în legea salarizării unitare. În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Citește și: Dan Negru, mesaj tranșant după ce profesorii au anunțat că intră în grevă generală: „Nu știm să ne mulțumim cu strictul necesar”

Din punctul de vedere al sindicaliştilor, indiferent de rezultatul negocierilor, greva va avea totuşi loc, cel puţin în ziua de luni, dat fiind că o decizie de încetare a protestului implică şi consultarea membrilor de sindicat. 

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI,  una dintre cele două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, a precizat că este „ exclus” ca şcolile să se deschidă luni şi ca profesorii să renunţe la greva generală anunţată. Acesta subliniază că dacă vor exista cazuri de inspectori şcolari sau directori de şcoli care vor încerca să îi intimideze pe profesorii participanţi la grevă, pe numele acelora vor fi depuse plângeri penale. 

Decizia de renunțare la greva generală aparține exclusiv profesorilor 

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor,  afirmă că sindicatele sunt dispuse să intre la discuţii cu reprezentanţii Guvernului în orice moment, subliniind însă că o eventuală decizie de renunţare la greva generală anunţată pentru luni va aparţine nu vreunui lider de sindicat, ci exclusiv profesorilor care au semnat pentru declanşarea grevei.

Marius Nistor aminteşte că, de-a lungul timpului, au mai existat acorduri şi angajamente asumate de către guvernanţi în faţa cadrelor didactice, iar unele dintre acestea au fost respectate doar parţial, în timp ce altele au fost încălcate. 

Întrebat cât va dura acţiunea de protest, liderul de sindicat a declarat că nu are un răspuns în acest sens, subliniind că sindicaliştii nu îşi doresc să atingă „un nou maxim vizavi de durata unei greve”. 

Citește și: Marș de protest, organizat de Sindicatele din Educație. Profesorii amenință cu greva generală

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Care sunt revendicările profesorilor

 

- Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;

- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;

- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;

- Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;

- Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

- Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;

- Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

 

Sursă: news.ro