Aceștia au trăit în timpul reginei Cleopatra a Egiptului, 69-30 î.Hr. Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, căsătorită în Betleem, aceasta l-a născut pe Salomi; Sovi, căsătorită tot în Betleem, a născut-o pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Sfântului Ioan Botezătorul și Ana, căsătorită în Galileea cu Ioachim și a nascut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Ce tradiții și obiceiuri au românii de Adormirea Sfintei Ana
Sfânta Ana este considerată ocrotitoarea bebelușilor, a copiilor și a femeilor însărcinate. În această perioadă, cuplurile ce își doresc urmași și nu pot să îi facă se roagă adesea la la Sfinții Ioachim și Ana pentru împlinirea visului lor.
Tot la Sf. Ana se roagă și femeile însărcinate să aibă o sarcină ușoară, un bebeluș sănătos și să nască ușor, fără dureri și complicații.
În anumite zone ale țării, oamenii în vârstă trebuie să facă o cruce pe fruntea copiilor folosind apă sfințită pentru protejare, iar în alte părți ale țării, este bine că cumperi un lucru oricât de mic pentru un copil în cinstea Sfintei Ana.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
De altfel, este încurajat ca de Adormirea Sfintei Ana să dăm de pomană pentru sufletele persoanelor ce au părăsit lumea aceasta.
Ce nu trebuie să facem de Adormirea Sfintei Ana
Nu putem să lenevim deoarece se spune că oamenii leneși sau cei care se culcă devreme sunt trândavi și aceștia nu vor avea noroc în fața bunului Dumnezeu, iar dacă ești chemat să faci o muncă grea, nu trebuie să refuzi, tradiția spunând că orice sarcină, oricât de grea ar fi, trebuie să fie dusă la bun sfârșit.
În gospodării nu trebuie să spălăm hainele, măcar până la ora 12, când se termină slujba de la biserică.