Pasiunea acestuia pentru salvarea animalelor și siguranța acestora i-a adus sfârșitul în anul 2006. Iată câteva momente de neuitat cu Steve Irwin.
Citește și: Steve Irwin ar fi împlinit 61 de ani. Ce mesaj a postat Bindi, fiica „Vânătorului de crocodili”
Momente de neuitat cu Steve Irwin
Un moment pe care apropiații lui Steve Irwin nu îl vor uita niciodată este cel în care și-a salvat cel mai bun prieten al său. Steve a povestit cum prietenul său, Wes, a fost mușcat de un crocodil atunci când cei doi îi făceau curat în locul în care acesta era ținut. Crocodilul l-a apucat pe Wes de coapsă, ținându-l strâns, însă din fericire pentru acesta, Steve a reușit să acționeze suficient de rapid pentru ca prietenul său să scape doar cu câteva copci.
Steve Irwin a vrut să le dovedească oamenilor că șerpii veninoși sunt absolut inofensivi dacă sunt lăsați în pace, iar pentru a își demonstra punctul de vedere, acesta a plecat în căutarea celor mai periculoși șerpi din Australia, fără un antidot pe care să și-l administreze în cazul în care se întâmpla să fie mușcat de șarpe. În această călătorie a sa, șarpele se apropie suficient de mult de el, însă nu îl mușcă, veninul șarpelui putând să omoare 100 de bărbați.
Pasionatul de natură și de salvarea animalelor a făcut un experiment prin care să le arate oamenilor că se poate trăi în liniște cu prădătorii, în acesta caz crocodilii. Acesta a mers într-un loc în care existau crocodili ce atacau pescari, iar în timpul serii, acesta a prins în capcană un crocodil, dându-i drumul dimineața următoare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cine a fost Steve Irwin
Steve Irwin a fost cunoscut pentru pasiune pe care o avea pentru fauna din Australia, încă de la o vârstă fragedă. Acesta împărțea această pasiune cu părinții săi, oameni ce au și deschis un parc în care să poată locui animalele salvate de ei.
La vârsta adolescenței, Steve Irwin a început să lucreze împreună cu tatăl său, salvând crocodilii de oamenii ce se tem de ei. La vârsta de 29 de ani, acesta a preluat conducerea parcului deținut de părinții săi, vârstă la care și-a întâlnit jumătatea, dar și la care și-a început cariera de prezentator a emisiunilor despre aceste animale periculoase.
După doar 4 luni de când s-au cunoscut, Steve s-a logodit cu Terri, o vizitatoare ce a fost uimită de spectacolul lui cu crocodili, iar în anul 1992 cei doi s-au căsătorit. Nici în timpul lunii lor de mierie acesta nu a putut sta departe de pasiunea sa, cei doi mergând să salveze diferite specii periculoase. După șase ani de la căsătorie, cei doi au avut primul lor copil Bindi, iar după alți cinci ani s-a născut Robert. Cei doi au fost crescuți în acest mediu, amândoi urmând o carieră ce se concentrează pe animalele ce au nevoie de siguranță.
Din nefericire, pe 4 septembrie 2006, Steve Irwin a fost ucis în adâncul mării, în timpul filării unui documentar. Acesta a fost atacat de o pisică de mare, ce și-a înfipt spinii în inima sa.