Aceste vedete din România sunt doar câteva ce au reușit să învingă cancerul și astăzi își învață urmăritorii să își pună pe primul loc sănătatea.
Ce vedete din România au câștigat lupta cu cancerul
Numeroase vedete din România au luptat cu această boală necruțătoare, iar cele ce au reușit să câștige lupta, acum încearcă să aducă o schimbare asupra urmăritorilor. Aceste vedete au luptat și au câștigat lupta împotriva cancerului.
Monica Tatoiu
Monica Tatoiu a aflat că suferă de cancer la vârsta de 23 de ani. Aceasta a decis să lupte împotriva bolii și să nu își extirpeze uterul, boală ce îl afecta și se afla în faza a doua. Din dorința de a nu face operații, aceasta a căutat și a doua părere legat de diagnostic, iar un al doilea specialist i-a prescris niște anticoncepționale ce nu se găseau foarte ușor în acea perioadă.
După ce a făcut rost de acest tratament, boala nu a mai deranjat-o, însă aceasta a declarat că până la vârsta de 39 de ani, nu a avut un ciclu menstrual normal. În anul 2005, cancerul a reapărut și i-a fost recomandată o histerectomie, însă aceasta a refuzat, spunând că și-a pierdut respectul pentru această breaslă.
Ronei Hartner
Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer de colon, ceea ce a fost un șoc pentru ea și cei apropiați. După acest diagnostic, Rona a trecut printr-o operație de 6 ore pentru a își extirpată tumora de pe colon.
Aceasta anunța pe pagina sa de Facebook că într-o seară nu se simțea așa bine, iar ziua următoare a mers la urgențe pentru a afla că suferă de cancer la colon, iar chiar în acel moment a fost de acord cu operația deoarece era cea mai bună soluție. După toată această experiență, Rona a spus că vede această suferință prin care a trecut ca o lecție. „ Mi-am dat seama că suferinţa a fost un cadou enorm, Dumnezeu mi-a arătat unde este răul şi nu a lăsat răul să predomine, am suferit pentru păcate, m-am purificat. Prin extirparea acestei tumori canceroase, a mai fost extirpată ceva – frica.(...) Am două mari câştiguri după această boală: nu îmi mai este frică să trăiesc, pentru că aventura asta extraordinară poate să dispară foarte repede, şi nu mai pot vedea într-o încercare altceva decât un mare cadou.”.
Eugenia Șerban
Acum 3 ani, actrița Eugenia Șerban a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară. Aceasta a reușit să învingă cancerul la sân, însă boala a luat în 2019 o altă formă, cancer ginecologic. ”Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați.”, a declarat actrița.
Citeste si: Cancerul spulberă visurile unei adolescente de 17 ani. Andreea are nevoie de ajutor!
Programul Național de Oncologie
Programul Național de Oncologie are ca și obiective:
a) tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
b) monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice;
c) reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare;
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
d) diagnosticul şi monitorizarea leucemiilor acute la copii şi adulţi;
e) radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi;
f) diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne la copii şi adulţi.
Unitățile în care derulează subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii) sunt: a) Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti;
b) Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca;
c) Institutul Regional de Oncologie Iaşi;
d) Institutul Regional de Oncologie Timişoara;
e) unităţi sanitare care au în structură secţii, compartimente, ambulatorii de specialitate sau cabinete medicale, inclusiv unităţi sanitare cărora le sunt arondate ambulatorii/cabinete medicale de specialitate, după caz, ce au în competenţă tratarea bolnavilor pentru afecţiuni oncologice şi oncohematologice;
f) unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;
g) farmacii cu circuit deschis.
Acestă subcategorie a Programului Național de Oncologie asigură tratamentul specific bolnavilor cu afecţiuni oncologice: citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere şi inhibitori de osteoclaste în spital şi în ambulatoriu.