Poliția Română împlinește la data de 25 martie 201 ani de la înființare, iar cu ocazia acestui eveniment vă vom prezenta câteva lucruri interesante despre Poliția Română.
Pe 25 martie este Ziua Poliției Române
La data de 25 martie 2023 românii sărbătoresc Ziua Poliției Române, mai exact 201 de ani de la înființarea acesteia. Primele atestări în care apare Poliția Română se regăsesc chiar de pe vremea Domnitorului Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu, continuând astfel să se găsească și pe vremea domniei lui Mihai Sutzu. Începând cu anul 1806, organele de pază și ordine din Capitala României primesc numele de Poliție.
În timpul anului 1848, în perioada Revoluției, are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală. O altă reorganizare a Poliției a mai avut loc în anul 1990, aceste transformări au fost menite pentru a asigura siguranța persoanelor, a colectivităților, drepturilor legitime ale cetățenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaționale pe care țara noastră este nevoită să le respecte.
Data de 25 martie nu a fost aleasă întâmplător, Ziua Poliției Române se celebrează în această zi deoarece simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii a fost preluat pe actualul drapel al Poliției Române. Pe o parte a steagului poate fi observată scena Bunei Vestiri, iar pe cealaltă parte se poate observa o acvilă neagră, care se sprijină pe un munte verde, alături de o inscripție scrisă cu caractere chirilice.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Lucruri interesante despre Poliția Română
Primul drapel al Agiei a fost înmânat în anul 1822, de către domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, agăi Mihăiţă Filipescu. Drapelul Agiei era confecționat din mătase de culoarea galbenă, şi avea dimensiunile 2,1 metri x 2,4 metri, prăjina având 3,6 metri. Acesta avea în componența sa și un chenar realizat din aur, aflându-se în apropierea unei ghirlande tot din aur.
Inscripția scrisă cu caractere chirilice spune: ,,Făcutu-s-au acest steag al Agiei la petrecerea domnilor dintre pământeni ai Țării Românești de Măria Sa Grigorie Ghika voevod, cu anii 1822, prin epistasia dumnealui vel Aga Mihăiță Filipescu.". Sub inscripţie se afla o balanţă, iar în colţurile de sus ale steagului erau simbolizate luna şi soarele.
Sursa: Facebook Poliția Română , politiaromana.ro