Ion Caramitru a avut o viață pline de reușite și împliniri, iar astăzi marele actor ar fi trebuit să împlinească frumoasa vârstă de 81 de ani. Iată care sunt replicile pentru care e cunoscut actorul.
Citește și: Câți copii are Mircea Dinescu. Poetul a împlinit 72 de ani
Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942
Ion Caramitru s-a născut la data de 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. Deși acesta este cunoscut pentru rolurile sale incredibile, în adolescență, Ion Caramitru a făcut sport de performanță, mai exact campion la juniori la atletism. Cariera sa atletică a început cu o săritura în înălțime, după care a continuat să concureze în cursele de 110 m garduri.
Cu toate că sportul părea un drum pe care voia să în urmeze, Ion Caramitru a ales să își asculte inima, astfel urmând cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. În anul 1963, actorul și-a făcut debutul pe scenă la Teatrul Bulandra, cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare, un rol pentru care a rămas în inima românilor.
Din anul 1965, Ion Caramitru a fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara”, dar și directorul general al instituției, între anii 1990-1993.
Ion Caramitru s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, atunci când a mers la spital pentru că avea stări febrile, iar în urma analizelor s-a descoperit că marele actor avea o infecție în sânge, după ce contractase o bacterie intraspitalicească. După câteva săptămâni petrecute în spital, marele actor a decedat.
Replicile memorabile ale lui Ion Caramitru
Ion Caramitru a jucat peste 60 de roluri, iar de-a lungul carierei sale, acesta a spus replice ce au rămas în inima teatrului românesc, dar și în inimile oamenilor, iar acestea sunt câteva dintre ele.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
„Aştept să nu fiu bolnav şi, sănătos fiind, să-mi pot onora obligaţiile pe care le am sau care mi le impun. Şi să am bucuriile pe care existenţa poate să le ofere unui om care munceşte şi căruia îi place viaţa”.
„Mă sperie prostia omenească şi lipsa de coerenţă, atunci când este vorba de orientarea societăţii către un destin organic, economic, politic şi social. Mă sperie inconsistenţa politică a momentului, falsele iluzii ce ne sunt induse şi îndepărtarea de subiectul principal al existenţei noastre care este, până la urmă, respectul faţă de noi înşine şi faţă de omul de vizavi”.
„Teatrul costă puţin şi oferă mult mai mult decât poate să ofere o distracţie pasageră sau o plăcere oarecare”.
„În noaptea aceasta o să dorm puţin, dar fericit…”.
„Teatrul nu moare şi nu va muri niciodată, el evoluează în dispreţul vieţii curente”.
Surse: Facebook Ion Caramitru , stiridinlume.ro, libertatea.ro