Nici bine nu a trecut prima lună a anului și producătorii de telefoane mobile au lansat noi modele cu care speră să câștige clienți noi sau fidelitatea celor vechi. Producătorul coreean Samsung deja le-a luat fața competitorilor și a lansat la începutul anului varianta FE a modelului S21, despre care poți citi mai multe în acest review, iar în urmă cu câteva zile, a prezentat noua familie de smartphone-uri S22. Se pare că 2022 se anunță a fi un an important în industria telefoanelor mobile și ne pregătește o serie de smartphone-uri interesante și inovatoare pentru utilizatori. Iată 4 dintre cele mai așteptate telefoane mobile ale anului.
OnePlus 10 Pro
Noua generație a telefonului OnePlus a fost deja lansată în China, urmând ca în primăvara acestui an să fie disponibilă la nivel global.
Din punct de vedere hardware, OnePlus 10 Pro vine echipat cu un procesor Snapdragon 8 Gen 1, ce include un modem Snapdragon X65, generația a 4-a, cel mai rapid modem 5G din prezent. Coroborat cu un maximum de 12 GB de RAM memorie LPDDR5, putem spune că OnePlus 10 Pro va concura cu succes la titlul de cel mai puternic smartphone de pe piață. Totuși, la capitolul memorie internă, telefonul vine cu doar 256 GB, puțin, am zice noi, dar suficient pentru pasionații de fotografie și nu numai.
iPhone 14
Bineînțeles, din topul nostru nu putea să lipsească iPhone 14, smartphone-ul celor de la Apple. După cum ne-a obișnuit, producătorul american lansează în fiecare an un model îmbunătățit al celebrului iPhone, care, la ora actuală, este unul dintre cele mai vândute telefoane mobile de pe piață. Momentan, singurele informații cu privire la noul telefon Apple sunt perioada lansării, cel mai probabil în luna septembrie, și un spațiu de stocare de până la 2TB, de 8 ori mai mult decât telefonul prezentat anterior.
iPhone SE 3
Includem în top și iPhone SE 3, o variantă mai accesibilă a celor care își doresc un telefon de la Apple. Între predecesorul său, iPhone SE 2, și iPhone 12 existau câteva diferențe notabile, cum ar fi un ecran mai mic, mai puțină memorie RAM și un număr mai mic de camere, astfel ne așteptăm ca iPhone SE 3 să nu depășească modelul 13, dar să rămână unul dintre telefoanele cu lipici la public.
Google Pixel Fold
Pixel Fold este un fel de enigmă a telefoanelor Google. Despre acesta se zvonește că își va face apariția de ceva timp, iar ultimele zvonuri spun că lansarea oficială ar fi anul acesta. Cu siguranță, Google Pixel Fold va fi o concurență serioasă pentru celelalte telefoane mobile pliabile, ținând cont că frații săi mai mici din gama Pixel au prezentat un interes uriaș din partea utilizatorilor.
Așteptăm cu interes lansarea acestor telefoane care sperăm să fie interesante, neobișnuite și, bineînțeles, inovatoare.