5 idei de cadouri de Moș Nicolae pentru familie și prieteni

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 09 sep 2021, 01:45
Ce cadouri le luăm celor dragi de Moș Nicolae
Sursa: unsplash.com

De Moș Nicolae se fac cadouri atât celor mici, cât și prietenilor, dar și tuturor celor din familie. Iată 5 idei perfecte de cadouri pentru această sărbătoare.

Moș Nicolae bate la ușă și trebuie să fim pregătiți pentru a-i surprinde cât mai plăcut pe cei dragi. Bineînțeles că doar cei care au fost cuminți vor primi cadouri, cel puțin asta susține legenda. Cei care au fost neascultători vor găsi dimineață în ghetuțe câte o nuielușă. 

Ce cadouri le luăm celor dragi de Moș Nicolae?

Ca în fiecare an, Moș Nicolae a pornit deja la drum, cu sacul plin de cadouri, pentru toți copiii cuminți. Chiar și cei care nu mai sunt de ceva timp copii tot așteaptă nerăbdători să primească ceva, oricât de mic, din partea Moșului. 

Trebuie să recunoaștem că bucuria de a găsi ceva în ghetuțe în dimineața zilei de 6 decembrie nu se compară cu nimic altceva. Nu contează ce cadou am primit, ci mai degrabă gestul este cel care ne face să fim din nou copii, măcar pentru câteva clipe. 

Ca să-i dăm o mână de ajutor Moșului, iată câteva idei de cadouri, atât pentru cei din familie, cât și pentru prieteni. 

1. Pentru cei mici, dar nu numai, cele mai indicate cadouri sunt, bineînțeles, dulciurile. Mai ales în această perioadă se găsesc tot felul de ciocolățele, în toate formele și culorile. Nu uitați să puneți în ghetuțele copiilor și câțiva bănuți de ciocolată, pentru că Sfântul Nicolae oferea bani celor care aveau nevoie. 

2. Cănile de cafea sau de ceai, decorate special pentru sărbătorile de iarnă, reprezintă cadoul perfect pentru prieteni, dar și pentru persoana iubită. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

3. Pentru că tot a venit iarna, cel puțin în calendar, căciula, mănușile și fularul reprezintă accesorii care nu trebuie să lipsească nimănui. Așadar, puteți cumpăra câte o căciulă călduroasă celor dragi, o pereche de mănuși din piele sau un fular șic femeilor din viața dumneavoastră, fie că sunt iubite, surori, prietene sau mame. 

4. Pentru membrii mai tineri ai familiei, puteți cumpăra o husă de telefon cu reni, cu moș Nicolae, cu brazi sau cu tot felul de motive specifice sărbătorilor. Cu siguranță aveți o gamă largă de modele din care să alegeți. 

5. Și un pulover colorat, care să se potrivească sărbătorilor de iarnă, reprezintă o alegere perfectă. 

Ce să nu dăruiești niciodată de Moș Nicolae

Dacă tot am vorbit despre ce cadouri le putem dărui celor dragi de Moș Nicolae, trebuie să știți că există și câteva lucruri pe care nu este bine să le oferi, sub nicio formă, cu ocazia acestei sărbători. 

În primul rând, se spune că nu este bine să dai cuiva obiecte ascuțite, pentru că va avea ghinion tot anul. Același lucru este valabil și pentru lucrurile de culoare neagră. Așadar, dacă vreți să le cumpărați celor dragi ceva din ideile enumerate mai sus, cum ar fi căciuli, mănuși, fulare sau pulovere, încercați să le luați pe orice culoare, în afară de negru. 

Nici produsele de machiaj sau bijuteriile nu sunt recomandate să le oferiți drept cadouri de Moș Nicolae. Deși provenea dintr-o familie înstărită, Sfântul Nicolae și-a donat toată averea săracilor, așa că lucrurile care ies prea mult în evidență, cum ar fi machiajul sau bijuteriile, nu ar fi pe placul lui. 

Orice v-ați hotărî să cumpărați, până la urmă este important să oferiți din toată inima. În plus, pe lângă membrii familiei și prieteni, nu uitați nici de persoanele nevoiașe. Acestea sunt cele care au cea mai mare nevoie de un dar din partea noastră.