Bunăstarea este un sentiment general de împlinire determinat de satisfacerea nevoilor unei persoane, din punct de vedere psihic și fizic. Este un concept multidimensional, care înglobează diverse aspecte din viața unui om, de la sănătatea fizică și mintală la satisfacția pe plan profesional, relații sociale ori capacitatea de a face față stresului cotidian. Obiceiurile sănătoase, precum practicarea regulată a exercițiilor fizice, un somn de calitate, gestionarea stresului, relațiile sociale pozitive sunt numai câțiva dintre factorii de care depinde starea de bine a unei persoane. Iar, în ultimii ani, mai multe studii au evidențiat o legătură strânsă între anumiți compuși nutritivi și bunăstarea generală. Mai precis, anumite ingrediente naturale pot avea un efect benefic nu numai asupra corpului nostru, ci și asupra sănătății noastre mintale. Descoperă în acest articol 5 ingrediente naturale care îți pot spori starea de bine.
Maca
O plantă originară din Peru, din zonele înalte ale Anzilor, maca este considerată frecvent un “superaliment”, datorită proprietăților sale nutritive și beneficiilor potențiale pentru sănătate. Pentru a afla totul despre maca, trebuie să știi că aceasta face parte din aceeași familie cu varza și broccoli, cea a cruciferelor. Tuberculii acestei plante sunt bogați în nutrienți precum carbohidrați, proteine, fibre, vitamine și minerale, dar și în compuși bioactivi, inclusiv polifenoli, glucozinolați și alcaloizi. Unele cercetări au pus în evidență faptul că maca are proprietăți energizante și revitalizante și poate contribui la susținerea echilibrului hormonal. De altfel, este folosită uneori și pentru a ajuta la atenuarea simptomelor menopauzei și îmbunătățirea stării de spirit, cât și a echilibrului hormonal masculin.
Rhodiola
Rhodiola este cunoscută ca plantă adaptogenă, respectiv ajută organismul să se adapteze la stres și să fie mai rezistent. Se găsește de obicei în regiunile reci și muntoase, în special în Europa, Asia și America de Nord și are o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională a unor popoare, precum chinezii, fiind frecvent folosită pentru a îmbunătăți rezistența fizică și mintală, precum și pentru a combate oboseala. Responsabili pentru efectele benefice sunt principalii compuși activi din rhodiola, rosavinele și salidrozidele. Rhodiola, pe care o găsești în produse precum Mag Your Mind supliment alimentar, poate fi benefică în situații precum oboseala, lipsa de concentrare, anxietatea și schimbările de mediu.
Turmericul
O specie de curcuma, plante erbacee perene originare din Asia de Sud, turmericul este larg utilizat ca remediu în medicina tradițională și drept condiment, în special pentru celebrul curry, având un gust cald și ușor amar și piperat. Curcuminul este compusul bioactiv principal din rădăcina de turmeric, căruia i se atribuie diverse beneficii pentru sănătate, inclusiv proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. Contribuie la sănătatea creierului, sprijinind funcțiile cognitive, dar are și potențiale efecte pentru sistemul cardiovascular. Pentru că poate îmbunătăți funcțiile creierului și susține organismul să-și recapete vitalitatea, curcuminul, care se găsește și în suplimente alimentare, poate avea efecte pozitive asupra sănătății mintale, în special în ceea ce privește atenuarea simptomelor depresiei.
Ginsengul
Rădăcina de ginseng este folosită de secole în medicina tradițională chineză, pentru beneficiile sale pentru sănătate, mai precis pentru întărirea sistemului imunitar, îmbunătățirea energiei, susținerea vitalității și tratarea unor afecțiuni diverse, precum și pentru combaterea oboselii. Considerat o plantă adaptogenă, ginsengul ajută organismul să se adapteze la stres și să-și îmbunătățească rezistența generală. Polizaharidelor și ginsenozidelor active, compușii din ginseng, li se atribuie diverse beneficii, inclusiv stimularea energiei, îmbunătățirea funcției cognitive, reducerea stresului și susținerea sistemului imunitar.
Lavanda
Lavanda este o plantă cu multiple utilizări, mai ales în aromaterapie, cosmetică, parfumerie, dar și ca remediu în medicina tradițională, pentru că are efecte calmante asupra sistemului nervos. Astfel, inhalațiile cu ulei esențial de lavandă sau consumul plantei sub formă de ceai poate contribui la reducerea anxietății, a stresului și poate induce un somn odihnitor. Câteva picături adăugate în apa de baie pot contribui la crearea unei experiențe relaxante, ajutând corpul și mintea să se destindă.
Folosirea acestor ingrediente naturale poate aduce beneficii semnificative pentru bunăstarea ta psihică și fizică. Cu toate acestea, este important de menționat că este întotdeauna recomandat să consulți un medic înainte de a lua suplimente alimentare, mai ales dacă ai anumite probleme de sănătate sau iei medicamente.
Sursa foto: Freepik