5 lucruri de care să ții cont pentru un zâmbet impecabil

Autor: Oana Iosif

Nu mai e un secret - felul în care zâmbim nu doar că ne schimbă întreaga fizionomie a feței, însă ne dezvăluie, subtil, personalitatea. Primul lucru pe care îl observăm la cineva chiar de îndată ce facem cunoștință este zâmbetul - larg, timid, „cu dinți”.

Deci, putem afirma că zâmbetul este o parte importantă a aspectului nostru - și cu toții ne dorim un zâmbet impecabil. Dacă și tu îți dorești un zâmbet cu care să te mândrești, ți-am pregătit 5 lucruri de care să ții cont pentru zâmbetul la care ai visat:

1. Zâmbetul poate fi făcut în cabinet

Ți se pare hilar? Ei bine, află că nu e așa - zâmbetele ideale chiar se construiesc în cabinetele stomatologice. Și lucrarea la construcția lor începe din momentul în care decizi să mergi regulat la controlul stomatologic și să îl vezi ca pe o parte importantă din rutina ta.

Bineînțeles, în urma controalelor pe care le faci, specialistul îți va putea recomanda purtarea unui aparat dentar sau te va înștiința de fatete dentare pret - aici poate ajunge „construirea” zâmbetului ideal în cabinet. Însă primul pas - acela de a conștientiza importanța controalelor regulate - este și cel mai important, fără de care nu ai cum să obții un zâmbet impecabil. Igienizările periodice, descoperirea cariilor în formă incipientă, detartrajul, toate acestea pot fi făcute doar în cabinet și vor schimba felul în care arată zâmbetul tău.

2. Va trebui să îți schimbi unele obiceiuri

Credeai că să obții un zâmbet ideal ține doar de îngrijirea danturii, află că lucrurile nu stau chiar așa - multe dintre obiceiurile pe care le avem influențează aspectul (și sănătatea) zâmbetului nostru.

Deci, dacă îți dorești un zâmbet frumos, va trebui să lucrezi la modelarea unui stil de viață mai sănătos, schimbându-ți obiceiurile pe care s-ar putea să le ai:

- va trebui să limitezi consumul de cafea, alcool, ceai negru, fructe de pădure, roșii - pentru că acestea îți pot păta dinții. Nici tutunul nu ar trebui să mai fie prietenul tău;

- va trebui să ai o dietă echilibrată, pentru a-ți lua nutrienții de care ai nevoie;

- va trebui să renunți la obiceiurile vicioase, precum unele ticuri: roaderea capacelor de pix sau a unghiilor;

- va trebui să nu mai deschizi pungi / recipiente / sticle folosindu-te de dinți; dinții nu sunt unelte.

3. Cum stai cu igiena orală?

Nu știm dacă era sau nu un secret, însă iată: nu poți avea un zâmbet impecabil fără o igienă orală riguroasă. Auzim mulți oameni spunând că, deși nu se spală viguros pe dinți, aceștia sunt sănătoși din cauza geneticii - nimic mai fals. S-ar putea să fie „sănătoși” doar la suprafață însă în interior pot ascunde afecțiuni grave.

Dacă vrei să pornești în călătoria către un zâmbet mai frumos și mai sănătos, începe prin a învăța să îți îngrijești dinții corect. Periajul dentar trebuie să aibă cel puțin 2 minute - și trebuie să periezi fiecare față a dinților, printr-o mișcare de „măturare” dinspre gingie spre dinte. Nu folosi mișcări agresive

de stânga-dreapta, pentru că nu vei faci decât să muți bacteriile dintr-o parte în alta a gurii. De asemenea, periajul înlătură doar 40% dintre bacterii - trebuie obligatoriu însoțit de ață dentară (sau airflow) și apă de gură. Și, să nu uităm - periajul de seară e la fel de important ca cel de dimineața.

4. Uită de „e prea târziu”

Dacă te gândești că e „prea târziu” pentru tine să mai ai un zâmbet frumos, pentru că ai trecut de o anumită vârstă, află că e greșit - poți avea un zâmbet impecabil indiferent de vârstă. Ba chiar este, evident, indicat să te îngrijești de dantura ta oricând; stomatologia modernă îți permite să ai parte de tratamente eficiente indiferent de vârstă.

Fie că vorbim de îndreptarea dinților cu invisalign, fie că vorbim de înlocuirea unui dinte lipsă cu ajutorul implantului dentar, să obții un zâmbet impecabil nu doar că îți va îmbunătăți starea de sănătate, însă îți va reda încrederea în tine.

5. Nu neglija nimic

Scrâșnenști în somn? Mergi la medic. Te dor gingiile? Mergi la medic. Și...au trecut 6 luni de când nu ai mai fost la control? Mergi la medic - e atât de simplu să ai dinți sănătoși, însă trebuie să înveți să nu mai neglijezi niciun semn pe care ți-l transmite corpul tău.

Un zâmbet impecabil nu se referă doar la o fizionomie îmbunătățită - îți face întreaga sănătate generală să fie mai bună. În plus, felul în care zâmbim chiar influențează relaționarea cu ceilalți, integrarea la locul de muncă, încrederea în noi înșine per total - deci, merită să faci tot ce-ți stă în putință pentru a dobândi zâmbetul la care visezi.