Luni, 13 noiembrie 2023, Kanal D a difuzat primul episod din noul serial turcesc „Promisiunea”, iar povestea fascinantă a personajelor principale a atras mii de români în fața micilor ecrane. Pentru a cunoaște mai bine actorii ce joacă în serial, vă spunem 5 lucruri mai puțin cunoscute despre aceștia.
Lucruri mai puțin cunoscute despre actorii din serialul turcesc „Promisiunea”
Serialul turcesc „Promisiunea” a atras atenția a mii de persoane luni, atunci când a fost difuzat primul episod, iar românii simt nevoia de a cunoaște într-un mod mai profund persoanele ce joacă personajele
1. Ceren Yılmaz a fost susținută de familie pentru a își urma pasiunea
Ceren Yılmaz este protagonista serialului „Promisiunea”, iar aceasta a ajuns să fie una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia, însă nimic nu s-ar fi întâmplat dacă aceasta nu ar fi avut susținerea familiei.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Mai mult de atât, tatăl ei a fost cel ce a înscris-o la cursurile secției de copii a Conservatorului, încă de la o vârstă fragedă. În primele clase, aceasta își concentra viața doar pe școală, actorie, dansuri și volei.
2. Seyit Alp Navruz a urmat Facultatea de Limba și Literatură Turcă
Seyit Alp Navruz a avut norocul de a se naște într-o familie avută, motiv pentru care acesta a avut susținerea financiară pentru a face ceea ce își dorește din punct de vedere financiar. Deși acesta a urmat numeroase cursuri de actorie pe parcursul adolescenței sale, atunci când a fost nevoit să aleagă o facultate pe care să o urmeze, acesta nu și-a putut urma visul și a fost nevoit să își asculte părinții, motiv pentru care a urmat cursurile Facultății de Limbă și
3. Selim Bayraktar a avut parte de o întâmplare ce i-a schimbat viața
Selim Bayraktar s-a născut în Irak, iar încă de la o vârstă fragedă, acesta a avut parte de o schimbare ce i-a schimbat radical parcursul vieții. Când avea doar 13 ani, la școala la care acesta învăța a venit în vizită Saddam Hussein, bărbat ce l-a mângâiat pe cap și i-a spus că va deveni un bun soldat în armata sa.
Această întâmplare l-a speriat pe acesta și pe familia lui, motiv pentru care s-au hotărât să părăsească ilegal țara, astfel încât Selim să nu ajungă soldat. Familia acestuia a emigrat astfel în Turcia, mama acestuia fiind turcoaică.
4. Actorul ce i-a dat viață lui Sumbul în serialul „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii" a fost sfătuit să nu accepte rolul
Rolul ce i-a schimbat viața lui Selim Bayraktar a fost în serialul fenomen „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii", iar acesta a recunoscut că în momentul în care acesta le-a împărtășit vestea prietenilor săi, aceștia l-au sfătuit să nu accepte rolul. Motivul pentru care prietenii lui au avut o astfel de reacție este din cauza etichetei pe care oamenii ar fi pus-o asupra lui după ce ar fi jucat rolul unui homosexual. Actorul a recunoscut că de-a lungul anilor a fost întrebat de mai multe ori care este orientarea sa sexuală, iar acesta nu s-a temut să le răspundă, spunând că îi plac femeile, acesta având o căsnicie fericită cu Bihter, membră în Orchestra Națională Simfonică a Turciei.
5. Personajul principal masculin al serialului a avut o pasiune pentru box
Seyit Alp Navruz este actorul ce îi dă viață personajului principal masculin al serialului „Promisiunea”, iar acesta este mândru de pasiunile pe care le-a dezvoltat, în afara carierei sale de teatru. Încă din adolescență, actorul a cochetat cu boxul, fiind o pasiune ce îi ocupa mare parte din timp, însă această activitate l-a ajutat să se mențină în formă pentru actorie, dar și pentru cariera sa de model.