Începând de mâine, credincioșii ortodocși intră în Săptămâna Luminată, așa cum este cunoscută prima săptămână de după Învierea Domnului. Spre deosebire de Săptămâna Patimilor, Săptămâna Luminată este una a bucuriei și a speranței. Sunt însă câteva lucruri pe care trebuie să le faceți, dacă vreți să aveți noroc în toate.
Ce reprezintă Săptămâna Luminată
Denumirea de ”Săptămâna Luminată” vine de la faptul că, în trecut, oamenii se botezau chiar în noaptea de Paște.
De asemenea, numele acestei săptămâni provine și de la obiceiul de a lua lumină în noaptea de Înviere. În momentul în care preoții spun: ”Veniți de luați lumină”, se consideră că toți oamenii devin luminați.
Din noaptea de Înviere și până la Duminica Tomii, prima duminică de după Paște, se spune că porțile Raiului sunt deschise pentru toată lumea.
Mai mult, perioada de 50 de zile, dintre cea de-a doua zi de Paște și până la Pogorârea Sfântului Duh, este una de sărbătoare, care poartă denumirea de Penticostar.
Săptămâna viitoare este sărbătorită așa cum se cuvine și în biserici. Astfel, toate slujbele se desfășoară cu Ușile Împărătești deschise, pentru ca toți credincioșii să poată privi în altar.
Acest gest simbolizează ușa deschisă de la mormântul lui Iisus Hristos, dar și catapeteasma care s-a rupt în Templul din Ierusalim, atunci când Mântuitorul a fost răstignit.
Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
În Săptămâna Luminată este interzis să se țină post. Astfel, miercurea și vinerea de după Paște sunt zile trecute în calendar cu harți, adică se poate mânca de dulce.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
De asemenea, credincioșii nu au voie să mai îngenuncheze, până la Înălțarea Domnului . În această săptămână nu se fac parastase pentru cei decedați.
Chiar și slujbele de înmormântare sunt diferite. Preoții vor ține Slujba de Înviere, atunci când vor înmormânta pe cineva.
Noi vă învățăm ce este bine să faceți în Săptămâna Luminată:
1. În Lunea Albă trebuie să stropiți toată casa cu aghiasmă și să dați de băut rudelor.
2. În Marțea Albă este bine să dați de pomană pască și vin roșu.
3. Toți oamenii trebuie să se salute cu ”Hristos a Înviat” și să răspundă la salut cu ”Adevărat a Înviat”!
4. În Joia Luminată, se spune că este bine să se facă pomeni pentru morți.
5. Vinerea din Săptămâna Luminată poartă denumirea de Vinerea Scumpă. În această zi este bine să se sfințească fântânile, pentru că este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. În popor, se crede că în Vinerea Scumpă toate apele au puteri vindecătoare.