Cei mai mulți copii nu învață cum să facă față situațiilor din lumea reală până când ajung la liceu. Nu aștepta ca micuții tăi să devină adolescenți pentru a-i învăța aceste deprinderi. Începe prin a-i preda copilului încă de la o vârstă fragedă lecții practice pe care le poate dezvolta pe măsură ce crește.
Iată cinci lucruri esențiale pe care copilul tău ar putea să le învețe timpuriu și care îl vor ajuta mai târziu:
1. Despre creierul unui copil mic se știe deja că absoarbe informațiile ca un „burete”. Tocmai din acest motiv, specialiștii recomandă să profitați de momentul copilăriei pentru învățarea limbii engleze. De ce limba engleză? Răspunsul este simplu: pentru că engleza este o limbă de circulație internațională, care îl va ajuta pe micuț la școală, iar mai apoi în viață. Va putea comunica ușor în vacanțele cu familia în străinătate și își va putea face prieteni noi, iar la maturitate îl va ajuta cu siguranță pe plan profesional;
2. A lua decizii bune este o abilitate pe care fiecare copil ar trebui să înceapă să o învețe de la o vârstă fragedă. Începi cu alegeri ușoare, cum ar fi înghețata de ciocolată versus cea de vanilie, șosete albastre sau șosete albe, joaca cu trenulețe sau cu mașinuțe. Când copiii ating vârsta școlii primare, ei pot începe să învețe despre recompensele deciziilor bune și consecințele deciziilor mai
puțin inspirate. Plimbă-ți copilul cu pași mărunți prin decizii ușoare și ajută-l să își cântărească opțiunile, să evalueze argumentele pro și contra, iar într-un final să ia cea mai bună decizie;
3. Copiii tăi nu sunt prea mici pentru a începe să învețe despre sănătate și igienă. În cotidianul nostru agitat le spunem mereu copiilor să facă baie, să se spele pe dinți, pe mâini, să își schimbe lenjeria. Dar nu le spunem niciodată de ce trebuie să facă toate aceste lucruri. Explică-i micuțului tău de ce sănătatea și igiena vor fi întotdeauna părți cruciale ale rutinei lor. Pe măsură ce copilul începe să înțeleagă importanța unei rutine în acest aspect al vieții, creează o diagramă care să-i permită să bifeze fiecare sarcină pe măsură ce o îndeplinește. Când aceste obiceiuri sănătoase sunt întipărite bine în rutina lui zilnică, vei putea renunța la diagrama, iar copilul va îndeplini aceste sarcini fără a mai fi nevoie să-i amintești continuu;
4. Învită-ți copilul să te ajute la prepararea meselor și atribuie-i sarcini ușoare. Rămâi calm/ă atunci când va vărsa făina pe jos sau va bate ouăle cu tot cu coajă, recomandă Parents.com. Chiar și cei mai mici pot învăța cum să pregătească o masă. Nu vorbim despre o cină cu cinci feluri de mâncare, dar îi poți învăța pe preșcolari cum să prepare un sendviș, iar pe copiii de școală gimnazială cum să folosească cuptorul cu microunde. Absolut toți micuții pot fi un „ajutor de bucătar” excelent;
5. Copiilor le place să fie de ajutor și există întotdeauna lucruri simple care țin de mentenanța casei pe care le pot face. Sarcinile includ să îi arăți prichindelului cum se schimbă o rolă de hârtie igienică sau să pună gunoiul în sac. Copiii mai mari pot învăța cum să schimbe un bec, să deblocheze o scurgere sau să schimbe săculețul de la aspirator.
Foto: Pixabay