700 de ani de la trecerea în neființă a poetului Yunus Emre. Ce evenimente au fost organizate de Institutul Yunus Emre la București și Constanța?

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 02 aug 2022, 13:40

S-au împlinit 700 de ani de la moartea poetului Yunus Emre, iar pentru a marca evenimentul așa cum se cuvine, Institutul Yunus Emre a organizat mai multe evenimente la Constanța și la București. Cum a fost comemorat marele poet?

Anul 2021 a fost declarat de UNESCO „Anul lui Yunus Emre”, iar pentru că s-au împlinit 700 de ani de la trecerea în neființă a marelui poetului anatolian, era nevoie ca evenimentului să i se acorde atenția cuvenită. În acest context, Institutul Yunus Emre a decis să organizeze o serie de evenimente dedicate marelui poet în cadrul proiectului „Hai să ne cunoaștem”. Decizia de a cinsti memoria marelui poet Yunus Emre a venit și după ce prin decretul Președintelui Republicii Turcia, 2021 a fost declarat „Anul lui Yunus Emre și al Limbii Turce”.

Institutul Yunus Emre Enstitüsü și-a început activitatea în anul 2009, iar principalul scop al acestuia este de a promova tot ce ține de Turcia, de la limba turcă și până la istoria, arta sau cultura turcă.

Institutul Yunus Emre a organizat în București și Constanța evenimente dedicate comemorării poetului Yunus Emre
[Sursa: Captură KANAL D]

Ce s-a întâmplat la Institutul Yunus Emre cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la trecerea în neființă a poetului Yunus Emre?

Pentru că s-au împlinit 700 de ani de la moartea poetului Yunus Emre, institutul care îi poartă numele a decis că a venit momentul să consolideze legăturile istorice și culturale dintre România și Turcia, astfel că, la București și Constanța au avut loc mai multe evenimente în acest sens.

 

 

Institutul Yunus Emre are mai multe centre în întreaga lume, mai exact 62, centre în care se pune accentul pe predarea limbii turce, însă într-un mod diferit, prin activități culturale și artistice, proiecte de turcologie sau activități de diplomație culturală. 

La Constanța, evenimentul a debutat cu dansurile folclorice turcești susținute de Ansamblul “Delikanlılar” al Uniunii Democrate Turce din România, în timp ce la București, atenția s-a îndreptat către poeziile lui Yunus Emre care au fost interpretate de elevii de la

International  Maarif  Schools of  Bucharest   și de artistul și prezentatorul Institutului Yunus Emre, Mert Talat Dilekçioğlu. 

Surprizele nu s-au oprit aici pentru cei prezenți la evenimentele dedicate comemorării poetului Yunus Emre. Astfel, toate privirile au fost ațintite asupra actorului de teatru Abdülaziz Öktem, care a dat viața personajului Hacivat, unul dintre cele mai importante personaje ale teatrului tradițional turcesc Hacivat-Karagöz. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"

Evident, din cadrul evenimentelor nu puteau lipsi lecțiile de pictură pe apă Ebru, astfel că micii spectactori au avut ocazia de a realiza picturi pe apa pe care mai apoi le-au transpus pe hârtie sau canvas. Cei mici au primit din partea organizatorilor puzzle-uri inspirate din filozofia lui Yunus Emre “4 uși, 40 de macamuri”.

Copiii, în centrul atenției la evenimente organizate de Institutul Yunus Emre  
[Sursa: Captură KANAL D]