8 locuri pe care trebuie să le vizitezi dacă mergi la Cazanele Dunării

Autor: Raluca Ionita
Actualizat: 19 aug 2021, 16:39
Cazanele Dunarii
Sursa: unsplash.com

Cazanele Dunării reprezintă unul dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din România. Iată care sunt locurile pe care nu trebuie să le ratați, dacă vizitați această zonă.

Dacă vreți să vă luați o vacanță de câteva zile și nu știți unde să mergeți, o variantă bună se află chiar în țara noastră. Cazanele Dunării, căci despre această destinație este vorba, este o zonă liniștită, iar peisajele sunt senzaționale. Sunt și câteva obiective turistice pe care nu aveți voie să le săriți de pe listă.

Cazanele Dunării, destinația ideală de vacanță

Cazanele Dunării au o lungime de 9 km și se află în zona în care fluviul trece prin Munții Carpați.

De o parte și de alta sunt pereți din stâncă, iar Dunărea curge în aceste locuri cu peste 5 m/s. Apa poate ajunge și la o adâncime de 75 de metri.

Dacă v-ați hotărât să vă petreceți câteva zile în mijlocul naturii, ar fi păcat să ocoliți Cazanele Dunării. Să nu vă gândiți că o să vă plictisiți, pentru că nu va fi cazul.

Vă puteți plimba cu barca, puteți pescui sau puteți vizita obiectivele turistice din zonă, care nu sunt deloc puține.

Noi v-am pregătit o listă cu locurile pe care trebuie să le bifați dacă ajungeți în această zonă.

1. Chipul lui Decebal

Sculptura realizată în stâncă, care reprezintă fața lui Decebal, se află între localitățile Eșelnița și Dubova și are o înălțime de 55 de metri.

Zece ani a durat realizarea acesteia, în perioada 1994-2004. Pentru Chipul lui Decebal au lucrat nu mai puțin de 12 sculptori-alpiniști. Tocmai de aceea, ar fi păcat să ratați acest obiectiv.

2. Mănăstirea Mraconia

Această mănăstire este chiar lângă Chipul lui Decebal. În trecut, în acest loc se afla un punct de observaţie şi dirijare a vaselor care se aflau pe Dunăre.

Nici până acum nu se știe cu siguranță în ce an a fost zidită Mănăstirea Mraconia.

3. Peștera Ponicova

Cea mai mare peșteră de la Cazanele Dunării este Ponicova. Aceasta se află în versantul stâng al fluviului, înCazanele Mari, Ciucaru Mare. Trebuie să știți că este parțial inundată, din cauza faptului că s-a creat lacul de acumulare.

Galeriile din peșteră au 1.660

de metri, trec prin Ciucaru Mare și se încheie în Dunăre. Ponicova este rezervație speologică, după ce înăuntru au fost găsite fosile de Ursus spelaeus. Aceasta face parte din ceramica foarte veche.

Specialiștii recomandă ca peștera să fie vizitată în perioada mai- octombrie. Întregul tur durează aproximativ 3 ore.

4. Stânca Babacaia

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În localitatea Coronini se află o altă atracție turistică. Exact unde începe Clisura Dunării, există o stâncă înaltă de 7 metri, care se ridică chiar deasupra fluviului. Stânca Babacaia, căci despre ea este vorba, are un far și o cruce, iar legenda din spatele ei este una extrem de interesantă.

Se crede că un turc, care era foarte gelos, și-a legat soția de această stâncă, pentru că era convins că aceasta îi este infidelă. În acest fel, soțul credea că femeia va recunoaște că îl înșală. Tocmai de aceea, stânca poartă numele de ”Babakai”, care în traducere înseamnă ”căiește-te”.

5. Cetatea Medievală Tricule

Un alt obiectiv turistic de la Cazanele Dunării este și Cetatea Medievală Tricule. De fapt, acum mai există doar 3 turnuri din toată cetatea de odinioară. Mai mult, unul din turnuri este scufundat, iar în momentele în care Dunărea se umflă, și celelalte două turnuri ajung să fie inundate aproape în totalitate.

Istoria și realitatea se îmbină perfect la Cazanele Dunării

Dacă tot nu v-am convins să vizitați Cazanele Dunării, mai avem câteva idei de obiective turistice pe care să le bifați.

6. Tabula Traiana

Aceasta este o placă memorială, pe care împăratul Traian a ridicat-o ca să sărbătorească victoriie romanilor asupra dacilor în anul 105. Tabula Traiana poate fi admirată în toată splendoarea ei dacă mergeți cu barca.

Ridicată la 30 de metri deasupra apei, această placă are pe ea doi delfini și un vultur, sculptați în relief. De asemenea, se poate vedea și scrisul de pe ea, care e cioplit în piatră.

Mesajul de pe Tabula Traiana este următorul: ”Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus Germanicus, preot suprem învestit cu puterea de tribun a IV-a oară, părinte al patriei, consul a III a oară, spărgând munţii a durat drum de-a lungul fluviului“.

7. Parcul Național Porțile de Fier

Acesta este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din țara noastră. Se întinde pe 115.665 de hectare, are 140 de km lungime și este situat pe teritoriul a două județe, Caraș-Severin și Mehedinți. Parcul Național Porțile de Fier cuprinde 18 rezervații.

8. Cazanele Mici și Cazanele Mari

Dacă ajungeți la Parcul Național Porțile de Fier, nu puteți rata Cazanele Mici și Cazanele Mari, care se află chiar în interiorul parcului. Au 9 km și o adâncime de 80 de metri și sunt situate în locul în care Dunărea este cea mai îngustă de pe întreg teritoriul României.

Dacă vă întrebați de ce portă numele de ”cazane”, trebuie să știți că în aceste locuri, Dunărea este foarte învolburată, ca și cum ar fierbe.