Camille Hardman, în vârstă de 45 de ani, a spus familiei că „nu se mai simțea capabilă să supraviețuiască fără el (n.r.: fără fiul ei)”, după ce Ethan și-a pus capăt zilelor.
Povestea femeii care și-a luat viața în același loc în care a murit fiul ei
Pe 8 decembrie, femeia în vârstă de 45 de ani s-a dus în locul în care fiul ei și-a luat viața, respectiv într-o pădure din Preston, Lancashire, în Anglia. Ulterior, a fost găsită neînsuflețită de același ofițer de poliție care îi descoperise fiul în urmă cu două luni.
„A fost o tragedie absolută, cu totul sfâșietoare. Camille a fost o doamnă inteligentă, senină și iubitoare, iar Ethan a fost lumina vieții ei.
Potrivit anchetei, starea mintală a femeii se degradase semnificativ în urma decesului fiului ei. Pe 14 octombrie, adolescentul s-a sinucis, cu doar câteva săptămâni înainte să facă 16 ani. Motivul a fost despărțirea de iubita lui, în același timp în care se străduia să treacă peste moartea bunicii sale și sub presiunea găsirii unui loc de muncă.
Partenerul femeii știa că aceasta vrea să-și încheie viața
Partenerul lui Camille, Richard Benson, a povestit îndurerat cum femeia „extrem de fragilă” a spus că vrea să se omoare. A fost internată după ce a spus de nenumărate ori ce intenții sinucigașe are, după care a fost externată pentru a participa la înmormântarea fiului ei, pe 9 noiembrie. Ulterior, a petrecut trei zile într-un hotel, unde a încercat să-și ia viața.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Înainte să moartă, Camille se vedea cum găsește corpul fiului ei, consuma mult alcool și frecventa întâlnirile la Alcoolici Anonimi.
Pe 8 decembrie, sora femeii a sunat la ușa casei în care a găsit ușile deschise și un bilet de adio. Pentru a nu fi văzută că pleacă, femeia ieșise pe o poartă laterală.
Un vecin a povestit instanței că își plimba câinele atunci când a văzut-o pe Camille pe o potecă din pădure.
„Chiar acolo fiul meu s-a sinucis acum șase săptămâni. Mi-am dat seama cine era. Ethan avea o vârstă asemănătoare cu fiul meu care îl știa. Mi-am dat seama că sunt probabil unul dintre ultimii oameni care au văzut-o în viață”.
„Pierderea unui copil este de neconceput, dar a fost de nesupraviețuit pentru Camille”, a declarat medicul legist.