Potrivit People, autoritățile americane au confirmat identitatea victimelor accidentului aviatic din New York: Agustín Escobar, președintele filialei Siemens din Spania, soția sa Merce Camprubi Montal și cei trei copii ai lor.
Cum s-a petrecut întreaga tragedie
Elicopterul s-a prăbușit joi, 10 aprilie, în jurul orei locale 15:15, potrivit Departamentului de Poliție din New York.
Informațiile furnizate de aplicațiile de urmărire a zborurilor indică faptul că aeronava, un Bell 206, a pornit spre sud, apoi a virat spre nord de-a lungul malului Manhattanului. La ora 15:08, aparatul de zbor ajunsese în apropierea podului George Washington, după care a schimbat direcția spre sud, de-a lungul țărmului statului New Jersey.
Potrivit comisarului NYPD, Jessica Tisch, aeronava „a pierdut controlul și s-a prăbușit în apă la doar câțiva metri de țărm, în dreptul Pier A Park, Hoboken.” Impactul a fost devastator, iar toate cele șase persoane aflate la bord și-au pierdut viața.
Deși autoritățile au confirmat identitatea familiei din Spania, pilotul nu a fost identificat oficial până în acest moment.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Martorii accidentului aviatic fac dezvăluiri tulburătoare
Martorii aflați în apropiere în momentul prăbușirii au descris scene dramatice. Unul dintre aceștia, intervievat de Associated Press, a relatat că a văzut elicopterul „descompunându-se în aer”, observând cum coada și elicea s-au desprins. Un alt martor a declarat că aparatul „se învârtea cu viteză” înainte să lovească apa „cu o forță uriașă”.
„A sunat ca mai multe focuri de armă la rând, în aer.
Departamentul de Pompieri din Hoboken a confirmat că accidentul a avut loc pe teritoriul orașului Jersey City. În prezent, ancheta este în desfășurare, fiind condusă de Administrația Federală a Aviației (FAA) și de Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB).
Autoritățile nu au oferit încă un raport preliminar cu privire la cauza exactă a prăbușirii.Siemens nu a emis deocamdată o declarație oficială, însă surse apropiate companiei au confirmat pierderea lui Agustín Escobar și a familiei sale. Tragedia a produs un val de reacții în Spania, unde Escobar era cunoscut ca o figură influentă în domeniul tehnologic și de afaceri.