A fost lansată păpușa Barbie cu scolioză. Clasica păpușă, cu părul blond, împlinește 64 de ani

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 02 nov 2023, 01:15

La 64 de ani de la prima lansare, a fost creată prima păpușă Barbie cu scolioză.

Sursa: https://pixabay.com/

Păpușa Barbie împlinește 64 de ani de la lansare.

La 64 de ani de la prima lansare, a fost creată prima păpușă Barbie cu scolioză.

Se împlinesc 64 de ani de la lansarea primei păpuși Barbie cu scolioză

Prima păpușă Barbie a fost lansată în urmă cu 64 de ani. Aceasta era o tânără blondă cu părul lung, cu ochii albaștrii, suplă şi cu un bust generos, devenind un etalon al frumuseții în întreaga lume. Deși de-a lungul timpului a creat mai multe controverse, a devenit şi o sursă de inspirație în privința alegerii unei viitoare cariere şi nu numai.

Păpușa Barbie are, în prezent, peste 150 de meserii, printre care: medic, profesor sau polițist. De asemenea, ea poate aparține a mai bine de 40 de naționalități, iar forma corpului său variază, arătând astfel că frumusețea nu trebuie să se încadreze în vreun anumit tipar.

Citește și: Potrivit analiștilor piața calculatoarelor s-ar putea să își revină până la sfârșitul anului 2023

A fost lansată sora mai mică a păpușii Barbie care suferă de scolioză

Compania de jucării a lansat o nouă păpușă Chelsea, care o reprezintă pe sora mai mică a păpușii Barbie și are coloana vertebrală curbată și o proteză pe spate detașabilă. Odată cu noua apariție din familia Barbie, brandul își propune să normalizeze, prin „puterea reprezentării”, purtarea aparaturii speciale şi să încurajeze incluziunea în rândul copiilor. 

Mattel a lucrat la noua variantă alături de Dr. Luke Macyszyn, neurochirurg certificat și specialist în afecțiuni complexe ale coloanei vertebrale la copii.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Noua variantă are 15 cm înălțime și are o rochie roz, o brățară detașabilă verde și pantofi albi. De asemenea, părul său este șaten și coafat în bucle. Are însă coloana vertebrală curbată şi vine însoțită de un accesoriu special: o proteză de spate detașabilă.

A fost lansată păpușa Barbie cu scolioză
[Sursa: https://www.instagram.com/scoliolife/]

Scolioza este o afecțiune frecventă în rândul tinerilor

Scolioza se caracterizează prin răsucirea și curbarea anormală a coloanei vertebrale. Simptomele sale includ o coloană vizibil curbată, un umăr mai înalt decât celălalt, o cutie toracică proeminentă și o diferență în lungimea picioarelor.

Afecțiunea se poate dezvolta la orice vârstă, dar este cel mai frecventă la copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, potrivit NHS. În Marea Britanie, aproximativ trei sau patru din 1.000 de copii necesită tratament pentru scolioză.

Chiar dacă tratamentul nu este întotdeauna necesar la copii, deoarece coloana vertebrală se poate îmbunătăți în mod natural pe măsură ce aceștia cresc, se poate folosi un aparat ortopedic sau ghipsat pentru a împiedica curbura să progreseze în continuare.

Citește și: Alocații 2023: Copiii vor beneficia de venituri majorate. ”Cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează”. Ce înseamnă acest lucru?

Prima păpușă Barbie a fost lansată în urmă cu 64 de ani.
[Sursa: https://pixabay.com/]

Lisa McKnight, vicepreședinte executiv şi șef global pentru Barbie şi păpuși la Mattel a declarant că „Credem în puterea reprezentării şi ne angajăm să creăm păpuși cu o varietate de înfățișări, astfel încât copiii să se poată vedea pe ei înșiși în Barbie, şi acum într-o linie care o celebrează pe sora mai mică a lui Barbie, Chelsea. Suntem mândri să lansăm în premieră păpușa Chelsea, cu un suport pentru spate detașabil, pentru a continua să reflectăm mai bine lumea pe care copiii o văd în jurul lor. Linia noastră Chelsea oferă infinit mai multe modalități de a stârni povești, oferind în același timp copiilor o modalitate de a-şi dezvolta empatia şi abilitățile de procesare socială prin intermediul jocului cu păpuși”.

Sursă: independent.co.uk 

 

Taguri: