A fost prins unul dintre presupușii criminali ai omului de afaceri Adrian Kreiner. Unde a fost găsit suspectul

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 17 nov 2023, 00:22

A fost prins unul dintre presupușii criminali ai lui Adrian Kreiner

Sursa: Facebook

Informații de ultimă oră în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner. Unul dintre suspecți ar fi fost reținut de către polițiști în această seară.

Unul dintre presupușii criminali ai omului de afaceri Adrian Kreiner a fost identificat și capturat de către autorități. Unde se ascundea bărbatul?

A fost prins unul dintre presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu

Deși s-a speculat faptul că cei trei presupuși criminali ai lui Adrian Kreiner au părăsit țara, polițiștii l-ar fi identificat și reținut pe unul dintre aceștia.

Potrivit surselor judiciare, bărbatul ar fi fost reținut, joi seară, fiind găsit într-o localitate din Dolj. Cât despre ceilalți doi suspecți, autoritățile cred că aceștia nu s-ar afla pe teritoriul țării noastre.

Citește și: Asasinii lui Adrian Kreiner au fost identificați. Cei trei bărbați sunt din Dolj

Potrivit știrilekanald.ro, bărbatul ar fi un fost boxer pe nume Laurențiu Ionuț Lăcătușu, și ar fi fost prins în trafic în urma unui flagrant.

Deși nu ar avea antecedente penale, bărbatul ar fi fost implicat în mai multe acțiuni ilegale, iar în momentul în care a fost reținut de către polițiști, bărbatul nu a opus rezistență.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Unul dintre presupușii criminali ai omului de afaceri Adrian Kreiner a fost reținut și va fi audiat în zilele ce urmează, urmând ca polițiștii să afle mai multe detalii despre ceilalți complici ai bărbatului.

Fiica afaceristului a scăpat cu viața în urma atacului

În momentul în care cei trei bărbați au pătruns în locuința omului de afaceri, în casă se află și fiica acestuia în vârstă de 20 de ani.

Deși s-a baricadat în cameră, unul dintre agresori a reușit să spargă ușa și să o amenințe pe tânără cu un pistol. Tânăra ar fi implorat pentru viața sa, iar în cele din urmă cei trei bărbați au părăsit locuința.

Citește și: Jaf sau răzbunare în stil mafiot: Cine este primul suspect reținut în cazul morții omului de afaceri din Sibiu

Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri ar fi fost torturat după modelul "legăturii de tip Arbatachar". ”Acest este un mod de legare a victimei în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie. Legătura Arbatachar este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care depozitează banii sau obiecte de valoare. La plecarea din locuință, după comiterea faptei, suspecții au acoperit corpul și capul victimei cu pătura de pe canapeaua unde dormise aceasta”, a

fost precizat în comunicatul celor de la IPJ.

La începutul lunii noiembrie, Adrian Kreiner a fost bătut cu bestialitate de trei bărbați, culminând cu decesul acestuia. În cadrul atacului, au fost sustrase și câteva obiecte de valoare din locuința sa. Până în prezent, doar unul dintre presupușii criminali a fost capturat, aceștia fiind surprinși de camerele de supraveghere.