Mama celor trei copii din București, care au ars de vii, în timp ce aceasta i-a lăsat nesupravegheați, a fost reținută pentru ucidere din culpă. Astăzi, 7 februarie, femeia și soțul acsteia au fost duși la audieri.
A fost reținută mama celor trei copii din București, care au ars de vii
În urmă cu scurt timp, părinții celor trei frați au ajuns la Serviciul Omouri din cadrul Poliției Capitalei, pentru a fi supuși unei noi runde de audieri.
Ulterior, aceasta urmează să fie dusă în fața procurorilor care urmează să decidă dacă, în cazul femeii, vor dispune o altă măsură sau dacă vor cere arestarea ei, potrivit antena3.ro.
Incendiul în care cei trei minori, cu vârste de doi, trei și șase ani, și-au pierdut viața a izbucnit pe data de 31 ianuarie 2023, în casa familiei, din Sectorul 5 al Capitalei.
Citește și: Incendii de vegetație în Chile! Peste 10 oameni au murit, iar 14.000 de hectare au ars complet
Pentru sursa menționată anterior, unchiul mamei a declarat că, în momentul tragediei, aceasta se afla în stare de șoc și nu era coștientă de afirmațiile pe care le spunea.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Acum spune ceva, acum spune altceva, țipă, urlă și au băgat-o în mașina de poliție să nu vadă când sunt copiii scoși pentru a fi duși la INML. Nu am înțeles nimic de la ea, a început să țipe, să urle, să se tăvălească, e plină de funingine, cum s-o fi chinuit singură acolo”, a povestit bărbatul.
Incendiul a izbucnit din cauza unei brichete
Potrivit G4Media, focul a izbucnit, după ce unul dintre copii s-ar fi jucat cu o brichetă. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Când au avut loc prima audiere, femeia a spus că se afla acasă în momentul în care incendiul a luat naștere. Ulterior, în timpul celorlalte audieri, a recunoscut că era la niște rude.
Personalul SMURD a încercat timp de o oră să resusciteze doi dintre copii, al treilea fiind scos din casă deja mort. Tatăl copiilor era plecat în Germania, la muncă, dar s-a întors în țară de ugență.