A invins cancerul si acum e "avocatul” copiilor bolnavi. Povestea extraordinara a doctoritei Silvia Coman

Autor: L.S.
Actualizat: 14 nov 2020, 23:30

Silvia Coman este medic, iar la 36 de ani, la aproape un an după ce s-a născut al doilea ei copil, a fost diagnosticată cu melanom, o formă de cancer foarte agresiv și imprevizibil.

Trei ani de zile sunt de atunci, urmele bolii au dispărut, iar Silvia Coman a devenit „navigator” al beneficiarilor MagiCAMP, un soi de avocat al pacientului, pentru toți cei care au nevoie de sprijin, și voluntar în Asociația Melanom. Iata un interviu de exceptie, cu oameni de exceptie, realizat de revista life.ro

În acest context l-a cunoscut Silvia Coman pe Vlad Voiculescu și ajutorul ei a devenit esențial pentru MagiCAMP.

De ce ai devenit navigator?

De când am devenit navigator de pacienți, la mine au ajuns foarte multe cazuri terminale din zona asta a cancerului, atât adulți, cât și copii. Iar asta mi se pare extrem de greu de suportat, pentru că dacă pentru cei în faze incipiente mai poți face ceva, pentru cei aflați în ultimele stadii ale bolii chiar nu mai poți face nimic.

Aveam săptămâni când nu treceau fără să mai pierdem un pacient. Este extrem de greu, mai ales când vorbim despre copii.

Atunci mi-am dat seama cât de important este să punem accentul și pe educația oamenilor și pe prevenție, fie ea primară, adică recunoașterea factorilor de risc în cancer, pe care nici acum mulți oameni nu îi știu. Mulți încă nu știu că obezitatea sau consumul de alcool sunt factori de risc pentru cancer.

Majoritatea știu de fumat și de expunere la soare. Vorbim apoi despre prevenția secundară, adică despre importanța unui diagnostic precoce, cu cât primești diagnosticul mai repede, cu atât sunt mai multe șanse să ții boala sub control, lucru care la noi în țară nu se întâmplă, pentru că nu avem niciun fel de program de screening. A existat unul singur, de cancer de col uterin, dar foarte prost implementat.

Eu eram atunci medic de familie și am văzut din interior ca medic de familie, cât de greoi putea fi utilizat. Pe de altă parte, ca pacient, am constatat că este foarte bine să îți cunoști boala și să fii cu un pas înaintea ei.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ce înseamnă navigator?

Navigatorul de pacient este un soi de avocat al lui. Noi suntem, practic, alături de pacient din momentul diagnosticului și îl ghidăm prin tot acest sistem sanitar așa încât să câștige, de fapt, cel mai mult. În momentul în care primește diagnosticul este complet bulversat, nu știe încotro să o ia, prin spitalele de stat nu există conceptul de tumor board, adică o echipă interdisciplinară care să vadă și să consulte pacientul, și oncolog, și anatomo-patolog, și chirurg și tot ce mai are nevoie pentru a pleca lămurit de acolo.

La noi nu se întâmplă așa ceva, iar pacientul chiar nu știe încotro să o ia.

Noi asta facem, ghidăm oamenii prin tot acest proces, fie în țară, unde mi-am format deja o rețea de medici foarte buni cu care colaborez și, practic, trimit pacienții la medici la care m-aș duce și eu, fără niciun fel de interes ori câștig. Și, crede-mă, este nevoie și de second-opinion. Și eu, și Monica Althamer, colega mea, am adunat ditamai dosarul cu greșeli care pornesc, în general, de la examenul histo-patologic. Pacientul primește aici un diagnostic, iar dacă cere un altul, la alt anatomo-patolog, noroc că avem mulți buni și în țară, primește un cu totul și cu totul alt rezultat.

citeste continuarea pe life.ro

Citeste si: Cristiano Ronaldo scapa de acuzatia de VIOL. Justitia americana renunta la acuzatii

Citeste si: E OFICIAL: se poate iesi la pensie la 48 de ani pentru femei si 50 de ani pentru barbati! Uite ce trebuie sa faci

Citeste si: Ce masina de fite are Turcu de la ''Puterea dragostei''! Nu o sa iti vina sa crezi cum arata BOLIDUL

 

Taguri: