A murit fotbalistul Răzvan Ionilă. Cu doar câteva luni în urmă, acesta se prăbușise brusc pe teren

Author: Laura Macovei

Răzvan Ionilă s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani

Sursa: Facebook Poli Timișoara

Doliu în lumea fotbalului românesc. Fostul fotbalist Răzvan Ionilă s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani, în dimineața zilei de 6 martie 2025, într-un spital din Turcia, unde se afla pentru recuperare medicală.

Lumea fotbalului este devastată de o altă veste cutremurătoare. La doar o săptămâna de la moartea lui Luca Manolache, tânărul jucător de 19 ani de la FCSB, fotbalul românesc suferă o altă pierdere, a fotbalistului Răzvan Ionilă, care s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani.

Citește și: Părinții lui Luca Manolache, dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni din viața lui! Ultimele cuvinte ale fotbalistului de la FCSB: „Mami, nu mai pot!”

Cauza decesului lui Răzvan Ionilă

În toamna anului trecut, Ionilă a suferit un stop cardiac în timpul unui meci din Liga a VI-a Timiș, în care evolua ca antrenor-jucător pentru echipa Srbianca. Incidentul s-a petrecut la partida cu Gruppo Select, desfășurată la Moșnița Veche, când, la aproximativ un sfert de oră după ce a intrat pe teren, s-a prăbușit subit.

După incident, Răzvan Ionilă a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Timișoara, unde a fost internat la secția de Terapie Intensivă.

Ulterior, a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare pentru tratament specializat, starea sa fiind critică, necesitând resuscitare prelungită.

Deși a ieșit din comă, avea nevoie de recuperare neurologică, motiv pentru care a fost transferat la un spital din Turcia, transmite gazetadinvest.

Mesaje de condoleanțe după moartea lui Răzvan

Născut la Craiova, Răzvan Ionilă a debutat în prima ligă la Poli AEK Timișoara în perioada 2002-2004. De-a lungul carierei, a jucat pentru echipe precum CF Brăila, Petrolul Ploiești, ALRO Slatina, Dunărea Galați, Fortuna Covaci, Flacăra Făget și Comprest Gim. După retragerea din activitatea de jucător profesionist în 2013, s-a dedicat antrenoratului, activând la cluburi precum Flacăra Făget, Comprest GIM, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic și Galaxy Timișoara.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Unii angajați pot intra în posesia sumei de 500 de lei! Află care sunt criteriile pentru acest ajutor de la stat

De-a lungul carierei, Ionilă a jucat pentru echipe precum CF Brăila, Petrolul Ploiești, ALRO Slatina, Dunărea Galați, Fortuna Covaci, Flacăra Făget și Comprest Gim
[Sursa: Facebook Poli Timișoara]

Conform aceleiași surse, Clubul Galaxy Timișoara plănuia să organizeze un turneu caritabil pentru a sprijini financiar familia fotbalistului în vederea acoperirii costurilor terapiei. Din păcate, decesul său a survenit înainte de desfășurarea evenimentului.

„Odihnește-te în pace, Răzvan!

Cu inimile frânte și un profund regret, vă anunțăm că, după o luptă grea și curajoasă, colegul și prietenul nostru drag, Răzvan, a plecat dintre noi.

A fost un suflet puternic, un luptător care nu a renunțat nicio clipă, iar noi toți am sperat și ne-am unit pentru a-l ajuta să-și reia viața. Din păcate, destinul a avut alt plan pentru el…

Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă acum către familia lui, care trece printr-o durere de neimaginat. Suntem alături de ei și de toți cei care l-au cunoscut și iubit.

Drum lin către lumină, Răzvan! Nu te vom uita niciodată!” a transmis Clubul Galaxy Timișoara pe pagina de Facebook.