Dr. Li Wenliang, in vrasta de 34 de ani, a fost declarat decedat la ora locală 2:58, după ce a fost tratat în regim de terapie intensivă într-un spital din Wuhan, a anunțat ziarul Global Times, controlat de Partidul Comunist, după ore de confuzie privind soarta sa.
Medicul a fost spitalizat pe 12 ianuarie, după ce a luat noul virus 2019nCoV de la un pacient.
Spitalul din oraşul chinez Wuhan a confirmat, în cursul nopţii de joi spre vineri, decesul medicului Li Wenliang, precizând că nu a putut fi resuscitat, după o serie de informaţii contradictorii despre starea de sănătate a acestuia, informează CNN, citat de Mediafax
Medicul a fost convocat de poliţie după ce a încercat să avertizeze cu privire la noul coronavirus în decembrie.
El a trimis un mesaj unor colegi medici, într-un forum online, pe 30 decembrie, iar câteva zile mai târziu el a fost convocat de Biroul Securităţii Publice, pentru a semna un document în
Doctorul Li Wenliang era una dintre cele opt persoane din Wuhan anchetate cu privire la ”răspândire de zvonuri”.
Citeste si: S-a gasit antidot pentru Coronavirus? Cercetatorii din Australia au recreat virusul in laborator
Numărul total al deceselor provocate de coronavirus a ajuns vineri la 636, cu 73 mai multe decât la raportarea de joi, iar numărul cazurilor din China a urcat cu 3.143, până la 31.161, transmite Reuters.
Doctorul chinez care a transmis, încă din decembrie, un avertisment privind epidemia ce urmează să apară, a murit vineri din cauza virusului, declanșând un val de mâhnire în rândul chinezilor și de critici la adresa guvernului, lucru ce se întâmplă extrem de rar în China.
Spitalul din Wuhan a confirmat, în cursul nopţii, decesul medicului Li Wenliang. Acest avertizase în decembrie 2019 că există riscuri privind izbucnirea unei epidemii similare cu cea generată SARS. Doctorul a fost interogat de autoritatea locală pentru Sănătate şi de poliție, fiind suspectat de „răspândirea de zvonuri în mediul online” şi de „perturbarea ordinii sociale”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Aproape 320 de cazuri au fost raportate în 27 de alte țări și regiuni din afara Chinei continentale, fiind consemnate și două decese, în Hong Kong și Filipine.
În Hong Kong, 3.600 de pasageri și membri ai echipajului sunt ținuți pe o navă pentru a treia zi după ce trei persoane de la bord au fost infectate cu coronavirus.
Alte 41 de persoane aflate pe un vas de croazieră aflat în carantină în Japonia au fost testate pozitiv cu coronavirus, vineri, crescând numărul total de cazuri confirmate la 61, iar mii de pasageri sunt
izolați la cabine în timp ce testele continuă. Pe această navă sunt și 17 români, doi turiști și 15 membri ai echipajului.Citeste si: Vaccinul anti-coronavirus a fost descoperit de romani! In ce stadiu se afla cercetarile
Citeste si: Coronavirus. Masca medicală ne apără sau nu de virus?