Trupa Phoenix a fost una dintre cele mai cunoscute din România, iar la baza acestei idei de milioane a stat și Moni Bordeianu, ce s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, chiar cu câteva zile înainte de ziua sa de naștere, în care împlinea frumoasa vârstă de 76 de ani. Anunțul ce a îndurerat milioane de români a fost făcut de Nicu Covaci într-o postare pe Facebook.
A murit Moni Bordeianu
Moni Bordeianu a fost primul solist al trupei de succes Phoenix, în perioada anilor ’60, iar acesta s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, luptându-se cu mai multe probleme de sănătate. Fondatorul trupei Phoenix a avut mai multe probleme de sănătate ce l-au afectat, printre care lupta cu diabetul, în fața căreia și-a pierdut un picior după ce a fost nevoie ca acesta să fie amputat din cauza complicațiilor.
Vestea ce a cutremurat industria muzicală, dar și milioane de fani ce au cântat pieselor trupei Phoenix, a fost făcută chiar de Nicu Covaci, fostul coleg de trupă al lui Moni Bodeianu, prin intermediul unei postări pe Facebook în care a scris un mesaj emoționant, dar și câteva versuri dureroase.
„A plecat să deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul...
Pe un munte, într-o țară
foarte-ndepărtată
sta un om cu ochii-nchiși
și spune ce ne-așteaptă.
Lumea nu-l asculta
îl crede un nebun
căci vorbele lui sunt
ca niște lovituri de tun.
El sta singur și liniștit
Dar în ochii lui închiși
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Vede al lumii asfințit
Nebunul cu ochii lui închiși.
Zilele trec una după alta
sus pe munte
și vocea lui se aude clar,
spunând foarte multe.
Lumea cea întreagă
nu se-oprește să-l asculte
îl vede un nebun ce-ndrugă
multe vorbe-absurde!
Moni Bordeianu a fost primul solist al trupei Phoenix
Florin Bordeianu, cunoscut sub numele de Moni Bordeianu, s-a născut în 1948, la Beșenova Nouă, iar la data de 26 februarie acesta ar fi împlinit vârsta de 76 de ani. Acesta a fost unul dintre primii și cei mai importanți oameni din industria muzicală, punând bazele genului rock în România, remarcându-se și prin versurile pline de însemnătate pe care le scria pe ritmuri rock.
Anul 1962 a fost cel în care Moni Bordeianu a fondat, alături de alți colegi din industrie, trupa Phoenix, iar la începutul acesteia, Florin Bordeianu a cântat la tobe, însă la scurt timp a ajuns să fie solistul trupei. 8 ani a avut parte de acest rol în trupă, de solist, urmând ca în anul 1970, acesta să emigreze în Statele Unite ale Americii, iar plecarea lui Moni Bordeianu a marcat și sfârșitul primei perioade Phoenix.
Moni Bordeianu, alături de colegucl său ce a dat vestea trecerii acestuia în neființă, Nicu Covaci, sunt compozitorii tuturor pieselor originale din primii ani ai trupei Phoenix, printre care se numără câteva dintre reprezentativele melodii fredate de români, prceum „Știu că mă iubești (și tu)”, Nebunul cu ochii închiși” sau „The Fool on the Hill”, relatează monitorulcj.ro.