În a doua zi a Anului Nou, Elisa a părăsit locuința pentru a duce gunoiul, dar nu s-a mai întors. Observând acestea, familia a alertat imediat autoritățile, iar căutările sunt în plină desfășurare.
Elisa a plecat să ducă gunoiul şi nu s-a mai întors
Dispariția Elisei a fost raportată chiar în noaptea de marți spre miercuri, de către fratele ei. De atunci, polițiștii sunt în căutarea adolescentei de 15 ani.
Fata minoră are o înălțime de 160 de centimetri, aproximativ 55 de kilograme, ochi căprui, păr lung și negru, fața ovală și ten măsliniu.
În momentul dispariției, era îmbrăcată cu o geacă neagră, pantaloni albaștri, încălțăminte crem și o vestă de blană neagră.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ce au transmis autoritățile
Polițiștii au emis un comunicat cu privire la dispariția adolescentei. În acesta este precizat faptul că tânăra ar fi ieșit din casă sub motivul că „duce gunoiul” și nu s-a mai întors înapoi.
„La data de 3 ianuarie 2024, în jurul orei 04,00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un tânăr, din municipiu, cu privire la faptul că sora sa minoră a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că Muntean Elisa Bobonica, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliu, în noaptea de 02/03 ianuarie 2024, în jurul orei 03,00, sub pretextul că se duce să arunce gunoiul şi nu s-a mai întors în apartamentul familiei", se arată într-un comunicat transmis miercuri, de către IPJ Alba.
„Minora a fost dată în urmărire, iar poliţiştii au demarat, imediat după sesizare, activităţi de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Alba.
Cei care dețin informații care ar putea ajuta la identificarea fetei sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.