Tragedie cumplită pentru o familie din Iași! Petronel, un tânăr în vârstă de 27 de ani, s-a sinucis într-o pădure, după o ceartă cu iubita lui.
"A suferit tare mult!" Petronel și-a pus capăt zilelor, din cauza iubirii! Tânărul și anunțat iubita că va recurge la un gest necugetat
După ce s-a despărțit de mama copiilor lui, Petronel a trăit o a doua dezamăgire în iubire, durerea a fost mult prea mare pentru el, încât a decis să își ia viața.
Tragedia a avut loc duminică. Într-o pădure din apropierea locuinței sale, bărbatul a fost găsit de un localnic, spânzurat. Petronel a lăsat 3 copii orfani de tată.
„La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei au fost sesizați cu privire la faptul că într-o zonă împădurită de pe raza satului Scobâlțeni a fost găsit un bărbat decedat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă”, a fost anunțul oamenilor legii.
Tatăl lui Petronel a declarat că încercările vieții l-au adus pe fiul lui în pragul unui gest necugetat.
După despărțirea de mama copiilor lui, tânărul a suferit foarte mult, încât a început să consume alcool în exces.„Era băiatul meu mare. Aveam atât de multe pretenții de la el, dar sufletul lui s-a umplut de supărări și suferință, pentru că nu a vorbit cu nimeni despre asta. Nu a mai putut, băiatul meu…. A avut o viață grea. A făcut de tânăr 3 copii pe care i-a iubit ca pe ochii din cap și mai apoi s-a despărțit de femeia aia.
De asemenea, vecinii lui Petronel au declarat că tânărul de 27 și-a anunțat iubita că va recurge la gestul necugetat, dar aceasta nu l-a crezut.
„Doamne. Mie nu mi-a venit să cred când am auzit și m-am dus pe șes să văd ce s-a întâmplat. Când mi-a povestit Filaret (n.r. – tatăl) am început să tremur instant. Eram vecini buni cu toții. Avea grijă de familia lui, îi ajuta. Cine știe de ce a făcut asta. O iubea mult și apoi s-a certat cu iubita lui. I-a zis că se duce să se spânzure, dar ea nu l-a crezut și uite că s-a întâmplat nenorocirea” , au declarat vecinii lui Petronel.