Florin Salam are o familie cu care se poate mândri, însă acesta alege să își țină persoanele dragi departe de lumea publică. Iată tot trebuie să știți despre familia minunată a lui Florin Salam.
Citește și: Cât de bolnav este, de fapt, Florin Salam! Artistul a povestit totul în emisiunea lui Denise Rifai
Mândria lui Florin Salam este familia lui
Florin Salam este un artist desăvârșit, iubit de milioane de români, iar deși are diferite succese în carieră cu care se poate lăuda, familia acestuia este întotdeauna cea care îi aduce starea de bine necesară pentru a continua. Artistul este tatăl a cinci copii, mai exact trei fete și doi băieți pe care îi ține departe de ochii curioșilor, bucurându-se alături de soția lui de minunile sale.
Florin Salam este la a doua căsătorie, prima având loc în anul 2007, cu Ștefania, femeie ce i-a adus în viața artistului doi copii. Deși viitorul părea că le rezervă multe, Ștefania a decedat doi ani mai târziu, în anul 2009, din cauza unei ciroze hepatice. Acest deces l-a marcat pe Florin Salam, după doar trei săptămâni de la diagnosticul acesteia, viața ei a luat sfârșit la 27 de ani.
Din acel moment Florin Salam a fost un tată devotat, mai mult ca înainte, fiind și mamă și tată pentru cei doi copii ai lui. Acestuia i-a fost foarte greu să treacă peste decesul iubirii sale, însă a vrut să demonstreze că nimic nu îl poate aduce la pământ, iar după câțiva ani în care Florin Salam s-a vindecat, acesta a cunoscut-o pe Roxana Dobre.
Deși Florin Salam a simțit că Roxana este femeia de care el are nevoie în viața sa, fiica sa, Betty, a fost cea ce a trebui să își dea acordul pentru a le destăinui povestea sa de dragoste copiilor săi, iar aceasta și-a dorit atât de mult ca tatăl ei să fie fericit încât a vrut să o cunoască pe cea ce îi face tatăl fericit. „ Prima oară, până să mă prezinte copiilor, a trebuit să-i ceară voie lui Betty să spună despre povestea noastră și să aibă acordul fetei.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
De atunci au trecut 8 ani, iar Florin Salam nu a fost niciodată mai fericit, iar familia lor s-a mărit, Roxana devenind mamă a trei copii.
Citește și: Secretul succesului lui Florin Salam: De la copilăria modestă la ascensiunea sa în lumea muzicii
Cum s-au cunoscut Florin Salam și Roxana Dobre?
Admiratorii lui Florin Salam au fost uimiți de apariția Roxanei în viața artistului, iar deși povestea lor de dragoste a început în urmă cu 8 ani, cei doi se cunoșteau înainte de a încerca ceva romantic. Cei doi se cunoșteau până în momentul în care au realizat că între ei poate exista mai mult, însă din cauza locurilor de muncă, aceștia nu au putut să ofere cu adevărat o șansă iubirii dintre ei.
O prietenă comună a celor doi i-a adus împreună în cadrul unui eveniment, iar încă din primele clipe, Florin Salam și Roxana Dobre au discutat despre viață ca și cum s-ar fi știut de ani de zile, iar restul de istorie. Acum aceștia sunt căsătoriți și familia lui Florin Salam s-a mărit, cu trei copii minunați pentru care muncește și încearcă să îi răsfețe.
Relația dintre Florin Salam și Roxana Dobre este una puternică, iar cei doi se susțin în orice situație, însă soția sa a spus și care este aspectul ce crede că poate fi îmbunătățit, mai exact timpul pe care aceștia îl petrec împreună. Roxana Dobre a recunoscut că este foarte frumos să fii soția cântărețului Florin Salam, însă este foarte greu ca acesta să lipsească atât de mult din cauza muncii, ba chiar mai mult aceasta crede că iubirea lor nu s-a consumat din cauza timpului scurt pe care îl petrec unul alături de altul.