La dat de 25 mai 2024 este celebrată a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, fiind una dintre cele șase sărbători închinate acestui sfânt. Această sărbătoare este trecută în calendarul creștin ortodox alături de o cruce neagră, iar datorită importanței acesteia, credincioșii respectă anumite superstiții.
Ce reprezintă "A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătoarea de pe 25 mai
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ain Karem, iar încă de la o vârstă fragedă acesta a știut că își va dedica întreaga viață Mântuitorului, având un asemenea exemplu în
Acesta a decis să se întoarcă în satul său natal atunci când avea 30 de ani, vârstă la care bărbatul era considerat matur și apt de propovăduire. Ajuns în sat, acesta a început să observe toate elementele lipsite de morală ce se întâmplau în jurul lui și cum nu putea să vadă așa ceva, acesta critica aspru comportamentele oamenilor.
Citește și: Trei zile libere pentru angajații din România! Când este următoarea minivacanță din acest an
Sfântul Ioan Botezătorul nu a putut să accepte că împăratul Irod trăia în desfrânare, căsătorindu-se cu soția fratelui său, Irodiada, iar în timpul unei cine importante Irodiada a decis să îi ceară împăratului în dar Capul Sfântului Ioan pe tavă, ceea ce s-a și înfăptuit.
Femeii îi era frică să nu se afle acest păcat, motiv pentru care a decis să ascundă Capul Sfântului într-un loc știut doar de ea.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc în timpul crizei iconoclaste, oferindu-le astfel sprijin celor ce apărau icoanele sfinte. La această aflare a Capului Sfântului, vasul de lut în care se afla a ieșit singur la suprafață, în anul 850.
"Capul Înaintemergătorului, ascuns oarecând în vas de lut, s-a văzut ieșind din sânurile pământului la arătare; care și râuri de tămăduri izvorăște.
Ce nu e bine să faci pe 25 mai
Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit de șase ori în calendarul creștin ortodox, Zămislirea, la data de 23 septembrie, Nașterea, pe 24 iunie, Soborul, la data de 7 ianuarie, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august, prima și a doua aflare a Capului lui, la data de 24 februarie și a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la data de 25 mai.
Această zi are o semnificație aparte pentru credincioși și este trecută în calendarul creștin ortodox alături de o cruce neagră, motiv pentru care oamenii țin cont de mai multe superstiții care să le aducă numai bine în cale. Se crede că la data de 25 mai 2024, credincioșii nu au voie să muncească sau să facă curat prin gospodării. De altfel, românii nu trebuie să taie absolut nimic cu ajutorul cuțitului, varianta cea mai bună fiind ca toate alimentele să fie rupte.
Credincioșii nu trebuie ca pe parcursul zilei de 25 mai 2024 să consume alimente sau băuturi de culoare roșie, dar nici fructe și legume. Alături de alimentele roșii se află și cele rotunde, pe care credincioșii trebuie să le evite deoarece acestea amintesc de Capul Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit stirilekanald.ro .