După încheierea sezonului în care Sorin și Nicoleta au participat, cei doi au șters cu buretele momentele frumoase de care au avut parte, împreună, în cadrul concursului „Casa Iubirii”, dar și în afara acestuia.
Sorin și Nicoleta au intrat într-un mare război, după despărțire
Foștii concurenți ai emisiunii difuzate de Kanal D au dat curs unui adevărat conflict, intens vehiculat pe rețelele sociale. Acesta a izbucnit chiar la câteva săptămâni după ce fostul cuplu a făcut publică despărțirea.
Sorin nu a mai putut rezista, așa că, nu după mult timp de la despărțire, a dezvăluit detalii din relația lui cu Nicoleta.
Atât bărbatul, cât și familia lui au insistat asupra acestui subiect, încercând s-o determine să meargă la muncă împreună cu mama și cumnata lui. Însă, în ciuda muncii de convingere, Nicoleta prefera să stea singură acasă decât să lucreze.
„Părinții nu s-au băgat niciodată! Mama atât mi-a zis: ”Băi Sorin, tu știi cu cine ești, cu cine nu ești, dar se vede pe ea că nu vrea să se integreze!”, a
spus Sorin de la „Casa Iubirii”.De asemenea, fostul concurent a mai adus în vedere faptul că fosta lui parteneră nici măcar nu se întreținea din proprii bani, ci depindea, exclusiv, de veniturile bărbatului, acesta având grijă de ea.
Să vorbești de iubita fratelui meu, când i-am spus: ”Uite, fata asta lucra 2 zile cu 2 zile, acum lucrează 3 zile cu o zi, pentru că vrea să aibă bani. Lucrează ca ospătar, merge cu maică-mea la curățenie”. “Da, pentru că probabil e mai sărăcuță și provine dintr-o familie săracă și n-a ieșit în lume, normal că acceptă orice!”(n.red. a fost răspunsul Nicoletei). Când a zis mama către ea: ”Hai, Nicoleta cu mine la curățenie, mai vorbim și noi, mai socializăm!”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
A zis Nicoleta: ”Păi eu să mă cobor la nivelul ăsta? Pe mine tata m-a trimis la școală, eu nu mă cobor la nivelul ăsta, să mă duc la curățenie!”. (…) Țigară și cafea toată ziua. Nu mi se pare normal, pentru că eu am avut grijă de ea, am ridicat-o cât am putut.(...) Cafeluța și țigara, când era vorba de muncă sau să facem ceva, nu aveam cu cine.
Nu am avut cu cine face absolut nimic. A stat pe banii mei, n-a stat pe banii ei! Ea de aia are bani în momentul de față, pentru că și-a îngrijit banii ei. Am cheltuit doar banii mei!”, a mărturisit Sorin de la „Casa Iubirii”, într-o sesiune live pe TikTok.
Ce mai declară Sorin despre fosta iubită
Cu toate acestea, fostul concurent de la „Casa Iubiri” nu încetează s-o acuze pe Nicoleta. Acesta a mai povestit că fosta iubită nu ar fi avut o relație prea bună cu familia lui. Mai mult decât atât, aceasta i-ar fi spus lui Sorin că nu le avea la inimă nici pe mama lui și nici pe fratele său.
De asemenea, fostul iubit al Nicoletei a mai adus în discuție faptul că aceasta a început să-și schimbe atitudinea după ce concursul matrimonial s-a încheiat. Bărbatul spune aceste lucruri deoarece fosta parteneră i-a promis că se vor căsători, cât încă erau în „Casa Iubirii”, însă, după ce au ieșit, ea nu s-a ținut de nicio promisiune.
„Am protejat-o în emisiune, am vorbit pentru ea și indiferent de ce a fost, ea știe că nu mi-a oferit absolut nimic. Ea știe că mi-a spus: ”Vin aici cu tine, fac nuntă cu tine!”. Și a venit aici și n-a mai făcut nimic. A preferat să stea pe canapea toată ziua. La țară nu puteam să ma duc cu ea, că nu-i plăcea absolut deloc, costumul tradițional nu l-a îmbrăcat, nu i-a plăcut, a zis că ea așa ceva nu vrea. Când era vorba de nunți sau ceva de genul: ea nu face, ea nu o să facă, ea vrea în altă parte! Să spună cineva că ”Nu o suport pe maică-ta și dacă te accept pe tine nu înseamnă ca trebuie s-o accept și pe maică-ta!”.
A venit săraca mama de o grămada de ori aici, în casă la noi, n-a spus niciodată măcar: ”Beți un pahar cu apă?” sau ”Vă fac o cafea?”. Niciodată!(...) În momentul în care ea a plecat la Cluj, a fost faza în felul următor: Nicoleta, Sfânta Nicoleta, mi-a spus în felul următor: ”Nu-ți suport familia! N-o suport pe maică-ta. Dacă te accept pe tine, nu înseamnă că o accept și pe maică-ta! Frății tai sunt țărani amândoi, iubitele lor sunt inculte mental! Eu nu fac nunta aici cu tine cu 500 de persoane. Eu nu-ți îmbrac portul oșenesc!”. Asta mi-a spus Nicoleta mie și a plecat la Cluj. Și a zis către mine că: ”Eu plec și văd ce mă gândesc, ce să fac!”, a adăugat Sorin.