Selim Bayraktar se numără printre cei mai apreciați actori ai generației sale. În cei douăzeci de ani de carieră fulminantă, carismaticul actor a dovedit încă de la primele sale apariții un talent desăvârșit și o pasiune uriașă pentru profesie, devenind din ce în ce mai renumit atât în Turcia, cât și în străinătate. Publicul din România l-a cunoscut pe îndrăgitul actor încă din anul 2013, când a jucat în serialul fenomen Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a dat viață eunucului Sumbul, iar în anul 2017 a revenit la Kanal D în serialul Steaua
Abbas din serialul Promisiunea, apariție uluitoare în mediul online
Selim Bayraktar a venit pe lume în anul 1975, în Kirkuk, din Irak. La vârstă adolescenței, părinții săi au decis să se mute în Istanbul, pentru că fiul lor să nu fie înrolat în armata irakiană.
În anul 2006, Selim Bayraktar a debutat în distribuția producției Kopru, cu un rol secundar, care i-a purtat noroc și i-a adus primul pas către carieră strălucită de astăzi.
În anul 2011 actorul a fost cooptat în distribuția producției Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a dat viață personajului Sümbül. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte este serialul Promisiunea, în care jucat rolul Abbas, care de asemenea i-a adus un succes răsunător pe plan profesional.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Anul acesta celebrul actor Selim Bayraktar (48 de ani) s-a căsătorit cu superbă actrița Emel Karaköse (39 de ani). Cei doi soți adoră să petreacă timpul liber împreună și să se dedice și altor pasiuni în afară actoriei. Selim Bayraktar le-a dezvăluit fanilor săi din mediul online care sunt hobby-urile sale dincolo de marea lui pasiune pentru actorie.
Celebrul actor a publicat câteva imagini de senzație din cea mai recentă escapadă în natură, când a practicat sporturile sale preferate. Selim este un împătimit al sporturilor de apa si nu numai, însă de departe cel mai mult practica parasailing. Însă totodată adora si drumețiile pe munte si este fascinat si de speologie, vizitând multe peșteri.