Abia acum s-a aflat! Prin ce a trecut Daniela Sterp după ce a adus-o pe lume pe fetița sa. Care a fost cea mai mare temere a soției lui Culiță Sterp: „M-am tot gândit la Milan..”

Autor: Laura Macovei

Daniela Sterp a fost întrebată cum este să fii mămică pentru doi copii

Sursa: Instagram Daniela Iliescu

Deși este mamă pentru a doua oară, Daniela Sterp reușește să țină pasul cu activitățile sale din online și își face timp pentru a le răspunde și fanilor curioși cu privire la fetița ei și a lui Culiță Sterp.

Daniela Sterp iubește viața de mămică și nu se abține din a o spune răspicat în mediul online, cu atât mai mult acum, când e mămică de 2. Cu toate acestea, soția lui Culiță a recunoscut că a avut câteva temeri și momente mai puțin frumoase atunci când a adus-o pe lume pe micuță.

Citește și: Cât de frumoasă este fiica Danielei și a lui Culiță Sterp! Vedeta a publicat o fotografie emoționantă cu micuța, la două săptămâni de la naștere

Cum este viața de mămică de doi copii pentru Daniela Sterp

Daniela Sterp a creat un chestionar pe pagina sa de Instagram, iar cei mai mulți dintre urmăritori au fost curioși să afle cum decurge viața sa, acum că este mămică de 2. 

„Cum e să fii mămică de 2?” a întrebat-o un urmăritor.

Daniela Sterp a recunoscut că, deși a avut și perioade mai dificile, viața cu doi copii reprezintă cea mai mare bucurie.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Crește valoarea bonurilor de masă în 2025? Ce schimbări pregătește Guvernul

„Am avut foarte multe întrebări care sună așa sau în care mă întrebați cum mă simt.

Este cea mai mare fericire pe care nu o poate egala nimic din ce am trăit până acum.

Chiar dacă sunt obosită, am câteva kilograme în plus, mi-am mai rupt și două unghii că n-am apucat să merg la programare.. încerc să mă organizez cu viața în 4. Dar simt că lucrurile sunt în echilibru,” a spus aceasta.

Care a fost cea mai mare temere a Danielei Sterp atunci când a adus-o pe lume pe fetița ei

„Am avut și câteva seri mai „triste” după ce am venit acasă, în care m-am tot gândit la Milan, dar e bine că am mult sprijin moral și îl văd foarte fericit.

Ce am mai învățat în perioada asta este să mă bucur de tot ce trăiesc, de perioada asta de lauzie, să iau lucrurile mai ușor, pentru că eu sunt obișnuită să fiu foarte activă și dacă deja mă simt foarte bine, îmi tot vine să fac chestii.

Dar chiar vreau să mai pun anumite lucruri pe pauză și să mă ocup în mare parte de ceea ce contează cel mai mult pentru mine: familia,” a mai spus Daniela pe InstaStory.

Cert este că Milan este fericit alături de surioara sa, iar ipostazele în care Culiță îi surprinde pe cei doi sunt de-a dreptul înduioșătoare.