Acatistul care se citește în Postul Crăciunului! Acesta trebuie rostit în fiecare dimineață și aduce liniște sufletească

Author: Bianca Vidoi

Acatistul care se citește în Postul Crăciunului

Sursa: freepik

Postul Crăciunul a început, iar creștinii nu se curăță doar trupește, dar și sufletește, prin intermediul rugăciunilor și acatistelor citite.

Postul Crăciunului a început la data de 15 noiembrie 2024, iar pe parcursul următoarelor 40 de zile credincioșii se vor curăța atât trupește, ținând post și evitând alimentele de dulce, dar și sufletește, cu ajutorul rugăciunilor și acatistelor. Iată ce acatist se citește în Postul Crăciunului.

De ce trebuie să citim un acatist în Postul Crăciunului?

Postul Crăciunului durează 40 de zile, perioadă ce este considerată una de pregătire pentru credincioși. Aceștia se pregătesc sufletește și trupește pentru o mare sărbătoare ce are loc la data de 25 decembrie 2024, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Este foarte important ca creștinii să nu țină doar post trupesc, adică să evite alimentele de origine animală, să se practice abstinența și să se evite petrecerile și distracțiile lumești.

Creștinii sunt încurajați să se curețe și sufletește pe parcursul celor 40 de zile ale Postului Crăciunului, cu ajutorul rugăciunilor și a acatistelor.

Acestea sunt două căi prin care oamenii pot să comunice sincer cu divinitatea, spunând tot ceea ce au pe suflet, fie că este vorba despre păcate, necazuri, probleme sau cuvinte de mulțumire către Cel de sus.

Acatistul care se citește în Postul Crăciunului
[Sursa: Pexels.com]

Acatistul Nașterii Domnului este citit adesea dimineața, înaintea slujbei Sfintei Liturghii, însă poate fi rostit și seara, după slujba Vecerniei. Este recomandat că acest acatist să fie rostit în fiecare zi a Postului Crăciunului, inclusiv în ziua Crăciunului. Citirea acestui acatist îi poate ajuta pe creștini să aibă parte de liniște sufletească și ajutor, potrivit spynews.ro.

Acatistul ce se citește în Postul Crăciunului

“În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătaăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Că a Ta este Împărăția și puterea și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcatosul!

Condacul 1:

Cela ce din veci Te-ai născut din Tatăl și la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt și Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuiești din robia păcatului, pace lumii Tale dăruiește și ne izbăvește pe noi de toate ispitele și necazurile, ca să cântăm Ție cu ușurință așa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, miluiește-mă.

Icosul 1:

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: Cum Te va încăpea pe Tine, Cela ce ești necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioară, Cela ce ești hrănitorul tuturor. Iar noi de o taină ca aceasta minunând-ne, cântăm Ție:

Iisuse, Cela ce din peșteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naștem spre viață de veci.

Iisuse, Cela ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăția pruncilor.

Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hrănit, hrănește-ne și pe noi cu bunătățile Tale cele duhovnicești.

Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai înfășat, dezleagă-ne și pe noi de blestemul păcatului.

Iisuse, Cela ce în brațe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului.

Iisuse, Cela ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească și peste noi lumina dumnezeirii Tale.

Iisuse, Soarele Dreptății, scoate-ne din întunericul păcatului.

Iisuse, Păstorul cel bun, caută-mă pe mine, oaia cea rătăcită.

Iisuse, Cela ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru mine, dă-mi și mie smerenie ca să mă înalț la cer.

Iisuse, Cela ce ai luat chipul robului, scoate-mă din robia păcatului.

Iisuse, Cela ce ai venit să mântuiești lumea, mântuiește-mă pe mine, dintre toți cel mai păcatos.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 2:

Iată vine Hristos, pe cel viclean să-l sfarme, pe cei din întuneric să-i lumineze și să-i dezlege pe cei legați de păcate, Căruia, cu îngerii întâmpinându-L, să-I strigăm: Aliluia!

Icosul 2:

Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerită, veniți să mărim pe Hristos, Mântuitorul nostru, care Se naște cu trup pentru mântuirea noastră, strigând:

Iisuse, Cela ce pe pământ Te-ai pogorât, înalță-ne pe noi la cer.

Iisuse, Cela ce ai luat trup ca al nostru, scapă-ne pe noi de patimile trupești.

Iisuse, Cela ce ești Domnul Păcii, dă-ne nouă, celor învrăjbiți, pacea Ta.

Iisuse, Cela ce ai fost lăudat de toată făptura cea necuvântătoare, dă-ne nouă, celor necuvântători, să Te lăudăm neîncetat.

Iisuse, Cela ce pe păstori, prin îngeri, i-ai chemat la Tine, chemă-mă și pe mine, smeritul.

Iisuse, Cela ce darurile magilor le-ai primit, primește și rugăciunile noastre, pornite din inimi smerite.

Iisuse, Cela ce la naștere n-ai avut locaș de sălășluire, fă-Ți locaș din inimile noastre.

Iisuse, Cela ce toate ușile le-ai găsit încuiate, deschide inima mea, cea zăvorâtă de păcat.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut la marginea cetății, dă-ne nouă să fugim de deșertăciunile lumii acesteia.

Iisuse, Cela ce prima dată ai venit la miezul nopții, când vei veni a doua oară la aceeași oră, miluiește-mă.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut în taina nopții, viață mea cea plină de păcate în taina nopții o ascunde, miluindu-mă.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Citește și: Se spală în prima zi din Postul Crăciunului 2024?

Condacul 3:

Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptății, Cel ce S-a născut negrăit, în peșteră, ca să mă mântuiască pe mine, cel ce m-am făcut peșteră a toată necurăția, prin călcarea poruncilor Lui, pentru care, pocăindu-mă, cânt: Aliluia!

Icosul 3:

Cuvântul Tatălui, prin care toate s-au făcut, fără pătimire și fără stricăciune Se naște cu trup, din Sfânta Fecioară Maria, ca să mântuiască lumea, Căruia, întâmpinându-L, așa să-I strigăm:

Iisuse, Cela ce cu Tatăl și cu Sfântul Duh ești lăudat de îngeri, miluiește-mă.

Iisuse, Cela ce de îngeri ești lăudat, fă ca și noi pe pământ, neîncetat să Te mărim.

Iisuse, Cela ce pe pământ născându-Te, de cer nu Te-ai despărțit, cu smerenie Îți slujim.

Iisuse, care ai împreunat prin Nașterea Ta, pe îngeri cu oamenii, pe Tine Te lăudăm.

Iisuse, Cela ce prin Nașterea Ta, ne-ai deschis ușile raiului, închise prin neascultarea lui Adam, Ție Îți mulțumim.

Iisuse, Cela ce ai omorât moartea, prin Nașterea Ta făcându-ne părtași vieții celei veșnice, Te preamărim.

Iisuse, Cela ce ai depărtat vrajba și lumii pace ai adus prin Nașterea Ta, Ție Îți slujim.

Iisuse, Care prin Nașterea Ta, mântuire lumii ai adus, dă-ne nouă iertare de păcate.

Iisuse, Cela ce ne-ai descoperit nouă, prin Nașterea Ta, pe Dumnezeu în Treime, Ție ne închinăm.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 4:

Că să mă izbăvești din robia celui viclean, ai binevoit a Te îmbrăca în chip de rob, Cuvinte cel fără de început și de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfant, pentru care, slăvind milostivirea Ta, cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul 4:

Dumnezeu oamenilor asemenea S-a arătat și în peșteră S-a născut și a sărăcit cu trupul, ca noi să ne îmbogățim în har; pentru aceasta credincioșii cu gând curat să-L primim, cântându-I:

Iisuse, născându-Te Tu, împărăția păcatului s-a nimicit.

Iisuse, cugetele cele rele, născându-Te Tu, din multe inimi s-au descoperit.

Iisuse, venind Tu, puterea diavolului a slăbit și oamenii asupra lui s-au întărit.

Iisuse, născându-Te Tu, de ispitele ce vin de la lume ne-am izbăvit.

Iisuse, trup luând, de ispitele trupului ne-am mântuit.

Iisuse, născându-Te Tu, trupurile și sufletele de patimi le-am curățit.

Iisuse, prin întruparea Ta, trupul nostru cel stricăcios cu nestricăciunea l-ai împodobit.

Iisuse, pogorându-Te Tu, din oameni pământești, prin har, îngeri ai făcut.

Iisuse, răsărind Tu, lumina adevărului peste toți a strălucit.

Iisuse, născându-Te Tu, Dreptatea si Adevărul pe pământ s-au pogorât.

Iisuse, arătându-Te Tu, pe Dumnezeu Cel într-o ființă am cunoscut.

Iisuse, lumea, prin Nașterea Ta, de bucuria mântuirii s-a umplut.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 5:

Hristos, cu trupul arătându-Se, Se sălășluiește în noi în chip negrăit. Veniți, credincioșii, să vedem slavă Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl și să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 5:

Cel ce a făcut cerul si pământul, astazi Se naste trupeste ca un om, din tine, Maica Donului, păzindu-te si dupa nastere fecioara, pentru care, bucurându-ne, asa-I strigăm:

Iisuse, născându-Te cu trup din Sfanta Fecioara Maria, o ai făcut Născătoare de Dumnezeu și plină de har.

Iisuse, Cela ce Te-ai încredințat spre îngrijire Maicii prea curate, prunc fiind, încredințează-ne și pe noi purtării ei de grijă.

Iisuse, Cela ce în brațe Te-ai purtat, deschide și nouă păcătoșilor, brațele milostivirii Tale.

Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai înfășat, încinge-ne și pe noi cu puterea Crucii Tale, ca să biruim pe vrăjmașii noștri.

Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hrănit, hrănește-ne și pe noi, flămânzii și însetații, din darurile Tale.

Iisuse, Cela ce la sânul Sfintei Fecioare Te-ai odihnit, dă-ne și nouă să aflăm liniște în sânul Bisericii Tale.

Iisuse, Cela ce Te-ai arătat supus Sfintei Fecioare, dă-ne și nouă să ne supunem voiei Tale celei dumnezeiești.

Iisuse, Cela ce ai primit dragostea Maicii Tale, primește și de la noi această puțină dragoste și o înmulțește înaintea Ta.

Iisuse, Cela ce ai primit daruri de la magi, primește și de la noi aceste puține lacrimi, prin care curățește păcatele noastre.

Iisuse, Cela ce primești pe toți păcătoșii care se pocăiesc, primește-mă și pe mine cel cufundat în păcate, pentru Sfânta Nașterea Ta.

Iisuse, Cela ce voiești să mântuiești pe toți oamenii, mântuiește-mă și pe mine, după mare mila Ta.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 6:

Cu gura și cu inima, pe Hristos Cel ce S-a născut cu trupul în peșteră, din curata Fecioara, veniți credincioșii, cu un gând să-L lăudăm, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul 6:

O, minune nouă, o, bunătate! O, nespusă răbdare, că iată, că un prunc se socotește Cel ce locuiește în Cele de Sus, pe Care, de bunăvoie primindu-L în casa sufletului nostru, așa să-I strigăm:

Iisuse, Cela ce Te-ai născut, de răutatea lui Irod, ferește-mă.

Iisuse, Cela ce Te-ai întrupat, de fariseismul lui Irod, izbăvește-mă.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut în peșteră, de păcatul lui Irod păzește-mă.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Cum s-a desfășurat, mai exact, divorțul dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu? Ce a declarat vedeta TV, la o zi de la pierderea fostului soț: "Divorțul, din păcate, s-a desfăcut din vina lui!"

Iisuse, Cela ce în peșteră Te-ai culcat, de necredința lui Irod, scapă-mă.

Iisuse, Cela ce ai descoperit gândurile cele rele ale lui Irod, descoperă gândurile rele ale vrăjmașilor noștri.

Iisuse, mielul cel nevinovat, nu-mi da mie, ca prin păcatele mele, să fiu ucigaș ca Irod.

Iisuse, Cela ce cunoști gândurile oamenilor, mintea mea de gândurile cele rele o curățește.

Iisuse, Cela ce Te-ai ascuns de Irod cel rău, nu Te ascunde de mine, păcătosul.

Iisuse, Cela ce ai fugit de mânia lui Irod, acoperă-mă și pe mine de mânia oamenilor, care se pornesc cu răutate asupra mea.

Iisuse, Cela ce pe Irod, ca pe un făcător de rele l-ai arătat, arată și pe cei ce în ascuns îmi fac mie rău.

Iisuse, Cela ce iubești pe toți oamenii, dă-mi și mie să iubesc pe toți, și chiar pe vrăjmașii mei.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Acatistul care se citește în Postul Crăciunului
[Sursa: freepik]

Condacul 7:

Steaua pe magi i-a trimis la Cel ce S-a născut, ca să mântuiască lumea de păcate, iar Irod cel rău, ostași a trimis ca să ucidă pe dumnezeiescul Prunc, de a cărui răutate fugind, ca și magii, neîncetat să cântăm: Aliluia!

Icosul 7:

Pentru mântuirea noastră, Bunule Doamne, ai venit în Betleem și în peșteră Te-ai născut, Cela ce ai cerul scaun și în iesle Te-ai culcat, prunc fiind, Cela ce ești necuprins, cu scutece Te-ai înfășat și cu lapte Te-ai hrănit, din dragoste pentru noi, pentru care, cu smerenie lăudându-Te, strigăm Ție:

Iisuse, Cela ce în peșteră Te-ai născut, vino și în peștera sufletului meu și mă mântuiește.

Iisuse, Cela ce ești necuprins și Te-ai lăsat cuprins de o iesle mică, fă ca puterea Ta să cuprindă și inima cea micșorată de patimi.

Iisuse, Cela ce n-ai socotit locașul acesta modest, nedemn de măreția Ta, fă-ți locaș smeritul meu trup.

Iisuse, Cela ce nu Te poate cuprinde cerul și pământul, iar prin Nașterea Ta Te-ai lăsat cuprins de fiecare dintre noi, miluiește-mă.

Iisuse, Cela ce prin Nașterea Ta ai luat firea noastră cea căzută, ridică-mă și pe mine cel căzut în adâncul răutăților.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut în chip dumnezeiesc, fă ca și sufletul meu să nască lucruri duhovnicești.

Iisuse, Cela ce Te-ai purtat de trup fecioresc, curățește și trupul meu cel întinat de patimile desfrânării.

Iisuse, Cela ce ai făcut ca Sfânta Fecioară, născându-Te, să nu simtă dureri, tămăduiește toate durerile trupului meu.

Iisuse, Cela ce născându-Te, Maica Prea Curată a rămas fecioară, păstrează sufletul și trupul meu în feciorie duhovnicească.

Iisuse, Cela ce ai ales spre a Te naște, pe cea mai curată dintre pământeni, cu harul Tău ajută-mă să-mi păstrez curățenia sufletului și trupului.

Iisuse, Cela ce pentru a Te naște, pe Sfânta Fecioară o ai umbrit cu puterea Sfântului Duh, pe acesta sălășluiește-L în sufletul meu.

Iisuse, Cela ce prin Nașterea Ta s-a biruit rânduiala firii, dă-mi să biruiesc firea mea cea stricată prin păcate.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 8:

Să alergăm, credincioșii, la Betleem și înaintea ieslei celei de Dumnezeu primitoare, să aducem laudă împreună cu îngerii și cu păstorii, lui Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu, care din dragoste pentru noi, trup S-a făcut, cântând: Aliluia!

Icosul 8:

Smereniei Tale închinându-ne Hristoase, Cela ce din Tatăl mai înainte de veci Te-ai născut, iar pentru mântuirea noastră, la plinirea vremii, cu trup Te-ai născut din Sfânta Fecioară, cu cântări ca acestea Te lăudăm:

Iisuse, Cela ce pentru mine Te-ai smerit, de păcatul mândriei scapă-mă și în haina smereniei mă îmbracă.

Iisuse, Cela ce pe magi i-ai chemat la închinarea Ta, cheamă-mă și pe mine, ca neîncetat, cu smerenie să mă închin Tie.

Iisuse, care pe pastori de la oi i-ai chemat la mărita Nașterea Ta, cheamă-mă și pe mine, care stau departe de Tine, păzind turma păcatelor.

Iisuse, care prin Nașterea Ta Te-ai făgăduit să fii cu noi totdeauna, fii și cu mine, păcătosul și întunecatul.

Iisuse, care Te-ai născut din Tatăl fără mamă și din mamă fără tata, miluiește-mă și pe mine cel născut în păcate.

Iisuse, Cela ce Te-ai zămislit de la Duhul Sfant în pântecele Fecioarei, curățește-mă și pe mine, cel zămislit în fărădelegi.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut peste fire, de păcatele cele peste fire, izbăvește-mă.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut, nu din pofta trupească, ci de la Duhul Sfant, potolește toată pofta cea trupească de la robii Tăi.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut în noapte, din întunericul păcatului scoate-mă.

Iisuse, Soarele Dreptății, cu lumina cunoștinței de Dumnezeu luminează-mă.

Iisuse, prin Nașterea Ta, bucuria a venit la toată lumea, căci cu noi este Dumnezeu.

Iisuse, prin Nașterea Ta, raiul s-a deschis, satana s-a biruit și noi ne-am mântuit.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 9:

Cea negrăită smerenia Cuvântului lui Dumnezeu, cu ochii minții, mai înainte văzând-o, Avacum a strigat: de la miazăzi va veni Dumnezeu Mântuitorul nostru, Căruia, întâmpinându-L, să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 9:

Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, L-a trimis să mântuiască de păcate lumea, pe care văzându-L în peșteră născut cu smerenie, să-L lăudăm, strigând:

Iisuse, Cela ce din dragoste pentru noi Te-ai născut, umple inima mea de dragoste pentru Tine.

Iisuse, Cela ce pe pământ Te-ai arătat ca să izbăvești lumea de păcate, dă-mi mie să urăsc toate păcatele.

Iisuse, Cela ce din dragoste pentru oameni Te-ai smerit în chip de rob, dă-mi dragoste și râvnă pentru binele aproapelui.

Iisuse, Cela ce Te-ai arătat ascultător voiei Tatălui, dă-mi și mie ascultare de toate poruncile Lui.

Iisuse, Cela ce prunc Te-ai adus de Sfânta Ta Maică în Biserică, dă-mi să iubesc Biserica Ta.

Iisuse, Cela ce prin stea ai luminat pe magi, luminează și inima mea, pe care o a întunecat pofta cea rea.

Iisuse, Cela ce pentru binele omenirii ai venit în lume, nu mă lipsi pe mine de binele Tău ceresc.

Iisuse, Cela ce ai apărat pe magi de răutatea lui Irod, apără-mă și pe mine de toată răutatea omenească.

Iisuse, înflăcărează-mi inima de dor pentru Tine, precum ai înflăcărat inima celor trei magi.

Iisuse, condu-mă pe calea cea sigură, care duce la Tine, precum ai condus pe magi prin stea.

Iisuse, dă-mi și-n viață aceasta, și-n cea viitoare, să aud corul cel dulce al îngerilor.

Iisuse, Care pentru mântuirea noastră Te-ai născut om, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 10:

Pruncule, Iisuse, dă-ne noua să Te iubim pe Tine mai mult decât am iubit păcatul și să facem de acum numai voia Ta cea sfântă, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul 10:

Pe Hristos Cel ce S-a născut din Fecioara Maria în chip negrăit, cu îngerii toți să-L lăudăm, strigând:

Iisuse, curățenia desăvârșită, de toată întinăciunea curățește-mă.

Iisuse, izvorul vieții, dă-mi viața cea veșnică.

Iisuse, frumusețea desăvârșită, dă-mi frumusețea cea dintâi, pe care din cauza păcatelor am pierdut-o.

Iisuse, blândețea desăvârșită, dă-mi să fiu blând cu semenii mei.

Iisuse, izvorul înțelepciunii, înțelepțește-mă.

Iisuse, lumina cea pururea veșnică, luminează-mă.

Iisuse, făcătorul meu, nu mă lăsa să pier.

Iisuse, de bolile cele trupești, care vin pentru păcatele mele, tămăduiește-mă.

Iisuse, de patimile cele sufletești, curățește-mă.

Iisuse, de gândurile cele rele, izbăvește-mă.

Iisuse, de nălucirile diavolești, ferește-mă.

Iisuse, de obiceiul cel rău al patimilor, mântuiește-mă.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 11:

Slava întru cei de sus, cetele îngerești în Betleem, înaintea păstorilor au stătut cântând, la Nașterea Ta, Hristoase, iar noi, păcătoșii pe pământ Te lăudam, strigând: Aliluia!

Icosul 11:

Dumnezeu oamenilor S-a arătat, asemenea și în peșteră S-a născut cu trup, ca pe noi cei căzuți în păcate, să ne facă fiii Lui, pentru care, cu mulțumire, așa-I cântăm:

Iisuse, Cela ce ai venit în lume cu trupul, dă-mi să Te iubesc mai mult decât am iubit plăcerile lumii.

Iisuse, Cela ce ai luat trup pentru mine păcătosul, dă-mi să Te iubesc mai mult decât îndulcirile trupești.

Iisuse, Cela ce pentru păcătoși Te-ai născut, fă-mă să urăsc din tot sufletul păcatul.

Iisuse, Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat, dă-mi să nu spun niciodată cuvinte necuviincioase.

Iisuse, Cela ce voiești să se mântuiască toți oamenii, fă să nu piară nici un suflet din cauza purtării mele celei rele.

Iisuse, Cela ce prin Întruparea Ta ne-ai dat nouă spre viață veșnica Sfântul Trup și Cinstitul Sânge al Tău, fă-ne vrednici împărtășirii acestora.

Iisuse, Cela ce Te-ai născut în peșteră săracă, nu Te scârbi nici de sărăcia sufletului meu, când vii să locuiești în el prin împărtășirea cu Sfintele Taine.

Iisuse, când mă apropii de Tine, în Sfintele Taine, fă-mă să vin cu toată cucernicia, cu frica, cu credința și cu dragostea.

Iisuse, când mă apropii de Tine, ferește-mă de răutatea lui Irod.

Iisuse, pe preoții Tăi, când slujesc Sfânta Liturghie, curățește-i de toată necurăția și-i fă vrednici slujirii acestei Taine dumnezeiești.

Iisuse, pe credincioșii Tăi, care iau parte la Sfânta Liturghie, de darurile Tale cele cerești îi împărtășește.

Iisuse, pe cei ce iubesc buna cuviință Bisericii Tale, cu darurile cele veșnice îi răsplătește.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 12:

Tatăl bine a voit, Cuvântul trup S-a făcut și Fecioara a născut pe Dumnezeu întrupat, cu umbrirea Sfântului Duh, Steaua vestește, magii se închină, păstorii se minunează și toată făptura se bucură, cântând: Aliluia!

Citește și: Ce nu este bine să faci în postul Crăciunului? Rugăciunea ce aduce liniște sufletească

Icosul 12:

Iată, a venit chemarea tuturor, Hristoase, curățirea, lumina, izbăvirea, pacea, sănătatea, bunătatea, pe care primindu-le credincioșii cu inimi curate, să-I strigăm:

Iisuse, Domnul păcii, potolește războaiele și dă lumii pacea Ta.

Iisuse, izvorul păcii, împacă pe toți care sunt învrăjbiți.

Iisuse, făcătorul păcii, pe soții care sunt despărțiți, unește-i iarăși în pace și în dragoste.

Iisuse, Cela ce pe pământ Te-ai arătat ascultător Părintelui Tau, întoarce pe fii cu dragoste către părinții lor.

Iisuse, Cela ce Te-ai arătat prunc, pe copiii noștri îi ocrotește.

Iisuse, pe cei tineri îi înțelepțește și pe calea învățăturilor Tale îi călăuzește.

Iisuse, pe bătrâni îi sprijinește și cu darul răbdării și al înțelepciunii îi împodobește.

Iisuse, pe cei buni, în bunătate îi păzește.

Iisuse, pe cei răi, de la răutatea lor îi întoarce.

Iisuse, pe cei rătăciți de la adevăr, pe calea cea dreaptă îi întoarce cu bunătatea Ta.

Iisuse, pe cei bolnavi și suferinzi îi tămăduiește.

Iisuse, pe Sfânta Biserica Ta în pace și liniște o păzește.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 13:

O! Prea dulce Iisuse, Cela ce în peșteră Te-ai născut cu trupul, primește și de la noi această smerită rugăciune, precum ai primit daruri de la magi și cântare de la păstori, și depărtează de la noi toată răutatea, cearta, vrăjmășia, obiceiul cel rău și toate ispitele și necazurile ce vin asupra noastră, ca trăind în pace și bună înțelegere unii cu alții, cu un gând să Te lăudam pe Tine, Dumnezeu Cel de Sus, cântând: Aliluia! (de 3 ori).

Apoi se zice iarăși

Icosul 1

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: Cum Te va încăpea pe Tine, Cela ce ești necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioară, Cela ce ești hrănitorul tuturor. Iar noi de o taină ca aceasta minunând-ne, cântăm Ție:

Iisuse, Cela ce din peșteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naștem spre viață de veci.

Iisuse, Cela ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăția pruncilor.

Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hrănit, hrănește-ne și pe noi cu bunătățile Tale cele duhovnicești.

Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai înfășat, dezleagă-ne și pe noi de blestemul păcatului.

Iisuse, Cela ce în brațe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului.

Iisuse, Cela ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească și peste noi lumina dumnezeirii Tale.

Iisuse, Soarele Dreptății, scoate-ne din întunericul păcatului.

Iisuse, Păstorul cel bun, caută-mă pe mine, oaia cea rătăcită.

Iisuse, Cela ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru mine, dă-mi și mie smerenie ca să mă înalț la cer.

Iisuse, Cela ce ai luat chipul robului, scoate-mă din robia păcatului.

Iisuse, Cela ce ai venit să mântuiești lumea, mântuiește-mă pe mine, dintre toți cel mai păcatos.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă.

Condacul 1:

Cela ce din veci Te-ai născut din Tatăl și la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt și Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuiești din robia păcatului, pace lumii Tale dăruiește și ne izbăvește pe noi de toate ispitele și necazurile, ca să cântăm Ție cu ușurință așa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, miluiește-mă.

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.