Un accident grav a avut loc în Olt duminica aceasta. Două mașini s-au ciocnit pe un drum județean între localitățile Schitu și Brebeni. Cinci persoane, printre care și un copil de patru ani, au fost duse la spital, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
Accident cu cinci răniți în Olt
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 546A, între localităţile Schitu şi Brebeni.
Citește și: Șoferul beat care a ucis o mamă a doi copii a fost eliberat! Cetățenii din Satu Mare sunt revoltați
La locul incidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanței și ISU Olt.
„În urma accidentului rutier produs pe DJ 546 A, a rezultat o victimă încarcerată, femeie, în vârstă de 59 de ani, aceasta a fost extrasă de echipajele de pompieri, politraumatizată şi predată echipajelor medicale.
La spital au fost transportate, în total, cinci victime cu diverse traumatisme prin accident rutier, printre acestea fiind şi o minoră, în vârstă de patru ani, care prezenta traumatism cranio-cerebral şi dureri la membrele inferioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În urma testării a celor doi șoferi cu aparatul etilotest, s-a constatat că niciunul dintre ei nu consumase alcool. În caz, Poliția a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cum a reușit un tânăr din Iași să ajungă într-un râu, cu tot cu polițiștii după el
Sâmbătă seara, în Iași, polițiștii au făcut semn unui tânăr în vârstă de 22 de ani să oprească, însă acesta a ignorat semnalele și și-a văzut de drum, motiv pentru care oamenii legii au plecat după el.
În jurul orei 23:30, o mașină de poliție și mașina în care se afla tânărul de 22 de ani au ajuns în râu, după ce șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul.
După accident, șoferul fugar a ieșit din mașină și a luat-o la pas spre casă, acolo unde a fost găsit de colegii celor doi agenți de poliție și luat la audieri. După ce a fost verificat, s-a constatat că motivul pentru care tânărul nu a oprit la semnalele polițiștilor a fost că nu deținea permis de conducere.
Pe numele băiatului s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din curpă și părăsirea locului accidentului. Polițiștii care l-au urmărit au suferit câteva lovituri mai dure, dar au ieșit pe picioarele lor din mașină. Ulterior, au fost duși la Spitalul Sfântul Spiridon pentru a li se oferi îngrijirile medicale necesare.