Accident înfiorător pe un bulevard din Constanța. O femeie a murit călcată de autobuz. Ce au descoperit polițiștii în legătură cu șoferul implicat

Autor: Diana Bostan

O femeie a decedat după ce a fost călcată de autobuz la Constanța.

Sursa: Ziua de Constanța

Tragedie la Constanța, acolo unde o femeie în vârstă de 77 de ani a fost călcată de autobuz. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Un accident tragic a avut loc în această dimineață pe bulevardul Ferdinand din Constanța, unde o femeie de 77 de ani a decedat după ce a fost lovită de un autobuz. Incidentul a avut loc pe fondul unor circumstanțe încă neclare, iar șoferul autobuzului, un bărbat de 63 de ani, a fost testat pozitiv la droguri, potrivit autorităților.

Citește și: Cum s-a produs accidentul de la Târgu Lăpuș. Rareș și Bogdan, cei doi polițiști decedați, nu au avut vreo șansă în urma impactului devastator

O femeie a decedat după ce a fost călcată de autobuz 

Potrivit observatornews.ro, în jurul orei 07:00, polițiștii au fost alertați despre accidentul rutier produs pe bulevardul Ferdinand. La fața locului, echipele de intervenție au găsit autobuzul implicat în incident și victima, care nu a supraviețuit.

Citește și: Cine sunt cei doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Târgu Lăpuș. Sora unuia dintre agenții decedați a fost rănită grav

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

Șoferul autobuzului a fost supus unui test de alcoolemie, care a ieșit negativ, dar testul pentru substanțe psihoactive a indicat o posibilă prezență a acestora în organismul său, notează sursa menționată anterior.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului substanțelor interzise. În prezent, cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele accidentului, în timp ce polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă a fost deschis.