Accidentul de tramvai s-a petrecut în zona de nord-vest a Capitalei, iar impactul a fost fatal pentru pieton, care și-a pierdut viața pe loc.
Ce măsuri s-au luat, după ce bărbatul a fost ucis de tramvai
În urma accidentului, circulația tramvaielor pe linia 41 a fost suspendată temporar. Societatea de Transport București (STB) a acționat rapid și a introdus o linie navetă de autobuze, 641, care a preluat călătorii afectați de blocarea tramvaielor.
„La data de 01 octombrie 2024, în jurul orei 15.50, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație pe bd. Mareșal Alexandru Averescu. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat ca cele sesizate se confirmă. Din primele informații este vorba despre un accident de circulație produs între un tramvai și un pieton”,
Potrivit sursei citate, medicii ajunși de urgență la locul accidentului au resuscitat victima, însă, în cele din urmă, au constatat decesul: „În urma accidentului de circulație a rezultat decesul pietonului, bărbat în vârstă de 33 de ani”.
Imediat după accident, vatmanul a fost testat pentru consumul de alcool, însă rezultatul a fost negativ.
„La acest moment, circulația tramvaielor este restricționată pe ambele sensuri de mers, în zona producerii accidentului”, se mai arată în comunicatul emis de Brigada Rutieră. De asemenea, autoritățile au mai transmis că circulația tramvaielor va „rămâne suspendată până la finalizarea cercetărilor de către Poliție”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Prin intermediul unui comunicat de presă, Societatea de Transport București (STB) a informat publicul despre accident și a anunțat introducerea liniei de autobuz 641, destinată preluării călătorilor care fac naveta pe ruta Ghencea- Casa Presei:
- „Marți, 1 oct 2024, în jurul orei 16.00 a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un tramvai al liniei 41. Accidentul a avut loc pe Bd. Marasti, între stațiile Cașin și Bd. Ion Mihalache, sens Ghencea.
- Un bărbat care traversa neregulamentar a fost lovit de un vagon tramvai care circula pe linia 41. La fața locului se afla servicii de intervenție ale SMURD și echipaje ale Brigăzii de Poliție Rutieră.
- Până la finalizarea cercetărilor de către Poliție, circulația tramvaielor pe linia 41 este suspendată. STB a creat linia naveta 641, care va prelua călătorii care circulă între Ghencea și Casa Presei”.
Au apărut noi detalii în cazul accidentului de tramvai de pe Șoseaua Progresului
Tot în București, un alt accident grav s-a produs pe Șoseaua Progresului, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tramvai. Potrivit primelor investigații, șoferul autoturismului a efectuat un viraj la dreapta, moment în care a fost surprins și lovit de tramvai.
În urma impactului, circulația tramvaielor pe ambele sensuri a fost oprită pentru aproximativ trei ore, timp în care autoritățile au instituit o linie navetă de autobuze pentru a prelua fluxul de călători afectați.
Imediat după accident, vatmanul a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ. Pentru a elimina orice suspiciune, s-au efectuat și teste suplimentare, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru a verifica dacă vatmanul consumase substanțe interzise. Rezultatele acestor analize au confirmat faptul că vatmanul nu se afla sub influența drogurilor sau a altor substanțe psihoactive în momentul accidentului, potrivit news.ro.
Sindicatul Transpublic, prin vocea președintelui său, Valer Ciobănescu, a confirmat pentru Buletin de București că vatmanul era sub tratament medicamentos pentru o răceală, tratament ce includea paracetamol.