Accident mortal în Buzău! Adi a murit la doar de 23 de ani, după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod. În ce stare se află ceilalți pasageri

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 05 apr 2025, 13:10

El este Adi, tânărul mort în accidentul de la Buzău

Sursa: Facebook/ ISU Buzău

Un grav accident rutier a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, în localitatea Calvini, județul Buzău.

Adi, un tânăr în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod.  Potrivit observatornews.ro, tânărul nu deținea permis auto. În vehicul se aflau alți patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, care au fost răniți în urma impactului.

Cum s-a produs accidentul din Buzău

Accidentul din Buzău s-a petrecut pe DJ102B, în jurul orei 04:35, în timp ce șoferul se deplasa dinspre Calvini către Cislău. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, conducătorul auto ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul a lovit violent un cap de pod de pe marginea drumului.

„Trafic dirijat pe DJ102B, în Calvini, accident rutier. Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe direcţia Calvini către Cislău, de un şofer de 23 de ani, din Calvini, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi ar fi intrat

în coliziune cu un cap de pod”
, a transmis IPJ Buzău.

În urma impactului, șoferul a decedat pe loc. Cei patru pasageri, originari din Calvini și Cătina, au fost transportați de urgență la spital. Polițiștii au precizat că victimele au fost preluate de echipaje de ambulanță și au primit îngrijiri medicale.

„Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă pentru îngrijiri medicale”,

a mai precizat Poliţia.

Citește și: Declarațiile sfâșietoare făcute de mama Dariei, fetița de 8 ani care a murit alături de tatăl ei, într-un cumplit accident în Serbia: "Ar fi putut fi salvați, aveau puls!"

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pască cu ciocolată, desertul pregătit de Jamila: „Cremoasă, fină, cu aluat pufos. Este foarte bună și cu înghețată.”

Traficul în zona accidentului a fost dirijat temporar, pentru a permite desfășurarea intervențiilor de salvare și realizarea cercetării la fața locului. Autoritățile au deschis un dosar penal și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea.

Un alt tânăr s-a răsturnat cu mașina, în Cluj

Tot sâmbătă dimineață, în județul Cluj, un alt accident rutier a necesitat intervenția de urgență a pompierilor și a personalului medical.

Incidentul a avut loc la ieșirea din municipiul Turda, pe direcția spre comuna Săndulești. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar un tânăr a fost găsit rănit pe un câmp din apropiere.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 07:00. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda s-au deplasat la fața locului cu o autospecială echipată cu modul de descarcerare. La sosirea echipajului, autoturismul era complet răsturnat în afara drumului.

Citește și: Ei sunt Monica și Valentin, foștii soți găsiți carbonizați într-o mașină, la Buzău. Un băiețel de aproape trei ani a rămas acum orfan

Victima, un tânăr aflat în stare de conștiență, prezenta multiple traumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportat de urgență la spital pentru investigații suplimentare și tratament medical.

Cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită de autorități, care analizează modul în care s-a produs răsturnarea vehiculului și circumstanțele în care tânărul a fost proiectat în afara mașinii.