Accident mortal la intrarea în Timișoara! Un șofer de 58 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens

Autor: Diana Ghita

O tragedie rutieră a avut loc pe drumul național care leagă Timișoara de localitatea Șag, chiar la intrarea în municipiu.

Un bărbat în vârstă de 58 de ani și-a pierdut viața în urma accidentului din Timișoara. Acesta a fost un accident frontal extrem de violent. Mașina pe care o conducea a trecut peste separatoarele de sens și a lovit direct un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus.

Medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viața șoferului de 58 de ani

Ancheta preliminară a polițiștilor sugerează că șoferului i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea, ceea ce l-ar fi determinat să piardă controlul vehiculului. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a dărâmat mai mulți stâlpi care delimitau benzile de circulație, înainte să se izbească de cealaltă mașină. Bărbatul a rămas blocat între fiarele contorsionate ale caroseriei.

Eforturile echipajelor de salvare au fost rapide și coordonate.

La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara, cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, o autospecială special destinată intervențiilor de descarcerare, trei echipaje SMURD – inclusiv unul cu medic – și o motocicletă SMURD, potrivit informațiilor furnizate de ISU Timiș.

Citește și: Accident mortal în Buzău! Adi a murit la doar de 23 de ani, după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod. În ce stare se află ceilalți pasageri

Zorița Mircov, reprezentant al ISU Timiș, a declarat: „Victima a fost extrasă și predată echipajului medical în stare inconștientă. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic”.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Ce și-a achiziționat David Pușcaș? Fiul adoptiv al Luminiței Anghel este în culmea fericirii! "Mi-am găsit motive ca să mi-o iau, pentru că știți că mai îmi fac și eu bucurii!"

Celălalt conducător auto, un tânăr de 26 de ani, a suferit leziuni, dar se afla în stare conștientă și cooperantă în momentul preluării de către ambulanță. A fost transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament.

Ce măsuri au luat autoritățile, după accidentul din Timișoara

Accidentul a provocat un blocaj considerabil în trafic. Circulația a fost parțial oprită timp de aproximativ o oră, iar coloana de mașini s-a întins pe câțiva kilometri.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a clarifica exact cauzele tragediei. Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, urmând ca rezultatul necropsiei să ofere informații suplimentare privind starea sa în momentul producerii accidentului.

Citește și: Tragedie în Timișoara! Un tânăr de 35 de ani a murit după ce un alt șofer, în vârstă de 74 de ani, l-a izbit în plin cu autocarul. Tânărul se îndrepta către aeroport

„Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un autoturism pe DN59, în Timişoara, dinspre Şag spre Timişoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa regulamentar dinspre sensul opus de mers, condus de un tânăr de 26 de ani. În urma impactului, bărbatul de 58 de ani a decedat, iar celălalt conducător auto a fost rănit şi transportat la spital”, a transmis IPJ Timiș.