Accident mortal pe DN1! Doi oameni au decedat pe loc, iar alte trei au fost transportate la spital

Autor: Bianca Vidoi

Accident mortal pe DN1

Sursa: oradesibiu.ro

Vineri, 19 iulie 2024, la ora 23:30, un accident mortal a avut loc pe DN1, în localitatea Porumbacu de Jos.

Un autocamion s-a lovit frontal de un autovehicul în care se aflau patru persoane pe DN1, în localitatea Porumbacu de Jos. În urma accidentului, două persoane și-au pierdut viața, iar celelalte trei au fost transportate la spital, după ce au suferit răni grave.

Accident mortal pe DN1

La ora 23:30, vineri, 19 iulie 2024, un TIR a intrat frontal într-un autovehicul în care se aflau patru persoane, pe DN1, în localitatea Porumbacu de Jos.

Anchetatorii au stabilit că la volanul autocamionului se afla un bărbat de 40 de ani, ce se deplasa pe DN1, în direcţia Braşov- Sibiu. Acesta a ajuns în intersecția cu localitatea Sărata, iar după ce a intrat pe contrasens, autocamionul a lovit un autoturism în care se aflau cele patru persoane.

Citește și: Răsturnare de situație după mărturiile unui nou martor în cazul Dianei, tânăra ucisă de urs pe traseul Jepii Mici din Munții Bucegi: „Băiatul era singur și cobora”

Șoferul autovehiculului implicat în accident a decedat pe loc, alături de pasagerul din dreapta lui, în timp ce restul persoanelor au fost transportate la spital. Ceilalți doi pasageri au autovehicului au fost transportați la spital, după ce au suferit vătămări corporale grave, alături de șoferul autocamionului, ce a fost rănit și transportat la UPU Sibiu de un echipaj ISU.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Cele trei persoane transportate de urgență la spital au fost: un bărbat de aproximativ 49 de ani, conștient, cu un traumatism la picior, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la UPU Sibiu, un tânăr de aproximativ 17 ani, care a fost descarcerat, inconștient, intubat și preluat de echipajul SAJ cu medic, a fost transportat în stare gravă la UPU Sibiu și o tânără de aproximativ 17 ani, de asemenea descarcerată, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic și transportată la UPU Sibiu.

Patru persoane au fost încarcerate în urma accidentului rutier

În urma accidentului rutier în care au fost implicate un TIR și un autovehicul, patru persoane au rămas încarcerate, astfel la locul accidentului au intervenit de urgență două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere, precum și o ambulanță SAJ cu medic.

În urma accidentului ce a adus decesul a două persoane, traficul pe DN1 a fost perturbat pentru mai multe ore.

Autoritățile au continuat cercetările, astfel încât să poată stabili exact modul în care s-a produs accidentul, potrivit oradesibiu.ro.