Un cuplu a fost implicat într-un accident în județul Suceava. Tânărul și-a pierdut viața, iar iubita lui a fost transportată de urgență la spital.
Cum s-a întâmplat accidentul și în ce stare se află tânăra
Trebuia să fie o plimbare frumoasă cu motocicleta, însă totul s-a transformat într-o tragedie, pentru cei doi tineri din judeţul Suceava.
Cuplul s-a răsturnat cu motorul în afara șoselei, în localitatea Dumbrăveni, la ieșirea spre Suceava.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, dar și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare pentru cei doi tineri care erau inconștienți.
Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, deoarece acesta avea leziuni incompatibile cu viața. Echipajul medical solicitat să intervină a fost nevoit să declare decesul tânărului. Partenera bărbatului a supraviețuit, însă aceasta se afla tot în stare de inconștiență în momentul în care a fost transportată de urgență la camera de gardă a spitalului din Suceava.
Ce spun polițiștii despre accidentul care a avut loc în Suceava
''Motocicleta iesita in afara partii carosabile, pe raza loc. Dumbrăveni. Au fost implicate doua persoane, un tanar si o tanara (nu am varste), ambele fiind gasite in stare de inconstienta.
Intervin pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si doua ambulante SMURD( Echipaj de Prim Ajutor si Terapie Intensiva Mobila), cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Din nefericire, tanarul avea leziuni incompatibile cu viata si a fost declarat decesul acestuia. Tanara este in continuare in stare de inconstienta, cu multiple traumatisme, iar cadrele medicale intervin pentru stabilizarea ei.'', au declarat polițiștii.