Accident teribil între Roman şi Târgu Frumos. Doi adulți și doi copii au murit

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 13 iul 2023, 01:10

Accident îngrozitor în județul Neamț, doi adulți și doi copii au decedat în această dimineață, când autoturismul în care se aflau a fost acroșat de o autoutilitară.

În urma accidentului care a avut loc joi dimineață, pe DN2, în județul Neamț, doi adulți și doi copii și-au pierdut viața. Un al treilea copil și șoferul autoutilitarei, care a acroșat autoturismul în care se aflau cei cinci sunt răniți, potrivit News.ro. 

Patru persoane au murit în această dimineață în județul Neamț

În urma coliziunii, patru persoane din autoturism – doi adulţi şi doi copii de 9 şi 11 ani – au decedat, iar al treilea copil, în vârstă de 14 ani, a reuşit să iasă singur din autovehicul.

Acesta şi şoferul autoutilitarei au suferit diferite leziuni, fiind transportați la spital.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Cât de mult îi place Rominei Gingașu să muncească în viața sa de zi cu zi? "Noi ne întâlnim la micul dejun, după care ne spunem ce avem de făcut astăzi și continui să muncesc!"

”Pe DN 2 Roman-Târgu Frumos, la intersecţie cu DJ 208, în apropierea localităţii Teţcani, judeţul Neamţ, un autoturism în care se aflau cinci persoane (o familie de cinci persoane, cu trei copii minori) a fost acroşat de o autoutilitară”, anunţă Centrul Infotrafic din IGPR.

Citeste si: O fetiță de 13 ani a murit după ce a fost spulberată de o mașină, în județul Neamț. Copila mergea la școală

O familie a murit pe Valea Oltului, după ce mașina lor a intrat într-un TIR

În urmă cu o lună, O familie din judeţul Alba, formată dintr-un copil de un an şi trei luni şi părinţii acestuia, în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, a decedat într-un accident produs pe DN7 Valea Oltului, după ce bărbatul aflat la volan a pătruns pe contrasens şi a intrat cu maşina într-un autotren, în zona numită Lazaret, la limita judeţelor Sibiu şi Vâlcea, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"Din primele cercetări efectuate reiese că şoferul unui autoturism condus spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens şi a intrat in coliziune frontală cu un ansamblu TIR condus spre Sibiu. Din păcate, impactul a dus la decesul celor trei ocupanţi ai turismului, conducător auto de 34 de ani, soţia acestuia, 31 de ani, şi fiul acestora, 1 an şi 3 luni, din judeţul Alba. Ansamblul TIR era condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Dâmboviţa", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.