Fiecare om și-a imaginat măcar o dată cum ar fi să trăiască într-un castel asemănător cu cele din basme sau desene, iar acum visele pot deveni realitate. Un castel medieval din Italia a fost pus la vânzare, iar acesta este aflat într-unul dintre cele mai frumoase sate din Italia. Iată care este istoria castelului din Italia.
Când a fost construit castelul medieval din Italia?
Castelul medieval pus la vânzare se află la granița dintre Lazio, Umbria și Toscana, chiar în centrul Italiei, ceea ce reprezintă un aspect foarte important în prețul pe care îl cer. Castelul din Torre Alfina este apreciat și pentru satul în care este amplasat, sat ce este pe lista celor mai frumoase din Italia.
Citește și: Cele mai populare regiuni în care poți rezerva un sejur în Turcia
Torre Alfina este un sat celebru pentru modul în care acesta a rămas blocat în timp, în perioada în care străzile erau pietruite, element ce se află și în casele satului, ce au în componență piatra. Acest peisaj este ajutat de Pădurea Sasseto, supranumită și „Pădurea Albei ca Zăpada” de către National Geographic, ce îi ajută pe locuitori să se relaxeze și să scape de zgomotele orașelor. Pentru a se bucura de frumusețea satului doritorii trebuie să ceară oferta de listare a castelului agenției imobiliare, deoarece acesta nu este afișat public.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Castelul pus de vânzare a fost construit în Evul Mediu, în secolul al VIII-lea, o fortificație medievală când a fost inițial construită, însă în perioada Renașterii a suferit transformări semnificative.
Un moment esențial pentru transformarea castelului din Italia a fost în anul 1880, când a fost cumpărat de contele Edward Cahen d'Anvers și a decis să refacă castelul într-un stil medieval modern, bogat în spațiu exterior și grădini.S-a pus la vânzare un castel medieval din Italia
Castelul medieval din Italia are 53.819 de metri pătrați, doar în interior, spațiu ce este împărțit pe cinci etaje și 1.000
Castelul din Italia oferă 3 bucătării, 5 dormitoare mari, o baie privată cu saună, o sală de mese, mai multe săli de recepție și o bibliotecă.
Grădina de 1.000 de metri pătrați are un element principal, mai exact fântâna, care adaugă un element de rafinament.