Florin Barbu, ministrul Agriculturii, este optimist cu privire la ordonanța ce a intrat în vigoare pe data de 1 august. Acesta susține că unele prețuri au scăzut deja cu până la 50% și că în acest fel puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici va crește considerabil.
Ministrul Agriculturii susține că prețurile la unele alimente de bază au scăzut și cu 50%
În urma unei analize a prețurilor realizată de MADR, s-a observat scăderi ale prețurilor la pâine, ulei, cartofi, brânza telemea, zahăr, făina albă și mălai. Această scădere de preț ar urma să fie valabilă în următoarele trei luni de zile pentru a stimula creșterea puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici.
„Mă bucur să văd că măsurile luate prin acest act normativ au un impact pozitiv asupra economiei româneşti şi că, împreună cu reprezentanţii supermarket-urilor, producători şi procesatori, am reuşit să găsim o soluţie viabilă care a dus la stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază şi la creşterea puterii de cumpărare pentru românii cu venituri mici şi medii.
În ședința de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că prețurile unor alimente au scăzut cu 35%, chiar și 50%.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Consiliul Concurenței va demara o acțiune pentru a verifica dacă ordonanța a fost pusă în aplicare
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a anunțat că a fost demarată o acţiune pentru a se verifica în ce măsură au fost aplicate prevederile ordonanţei de urgenţă.
Citește și: Cât costă un litru de lapte în magazine începând cu 1 august 2023?
Românii se vor putea bucura de o reducere a prețurilor pentru pâinea albă simplă 300- 500 grame, laptele de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu "000" 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.