Acoperământul Maicii Domnului este una dintre cele mai mari sărbători de peste an, iar în fiecare an pică la începutul lunii octombrie. Iată care este data exactă la care creștinii ortodocși cinstesc Acoperământul Maicii Domnului.
Pe ce dată este Acoperământul Maicii Domnului în 2022? Sărbătoare importantă pentru credincioși
Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea care deschide luna octombrie. Mai exact, Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit în fiecare an la dată fixă, pe 1 octombrie.
Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare încărcată de semnificație și pe care credincioșii o respectă cu sfințenie, având în vedere că este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Această sărbătoare importantă amintește de momentul emoționant în care Maica Domnului s-a arătat în biserica din Vlaherne. Pe data de 1 octombrie 911, în biserică aveau loc slujbe pentru salvarea cetății, aceasta aflându-se sub asediu.
Se spune că această sărbătoare a fost rânduită de Biserica Ortodoxă pentru a le aminti credincioșilor de importanța rugăciunilor și de ajutorul pe care aceștia îl pot primi din partea Maicii Domnului.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Rugăciunea puternică ce se rostește de Acoperământul Maicii Domnului
Acoperământul Maicii Domnului este o altă sărbătoare care îi este dedicată Maicii Domnului, motiv pentru care toate rugăciunile îi sunt închinate ei pe data de 1 octombrie. Se spune că dacă sunt rostite din suflet, aceste rugăciuni pot aduce liniște, armonie și înțelegere în familie, dar și rezolvarea problemelor. Iată una dintre cele mai importante rugăciuni care pot fi rostite pe 1 octombrie, de Acoperământul Maicii Domnului.
„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.
Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”, aceasta este rugăciunea care se spune de Acoperământul Maicii Domnului.
Citeste si: ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI, acatist. Trebuie să îl citești pe 1 octombrie!