Acordul pentru Brexit, aprobat! Cum ii afecteaza decizia pe romanii plecati in Marea Britanie

Autor: Raluca Vitu
Actualizat: 15 nov 2018, 09:20

Premierul britanic Theresa May a anuntat ajungerea la un acord privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeana.

 In urma unei sedinte speciale cu membrii Cabinetului, liderul de la Londra a admis ca una dintre optiuni, in contrextul acestei decizii, ar putea evitarea Brexit.

"Acest lucru este in mod ferm in interesul national si este vorba de un acord adecvat rezultatului referendumului. Decizia protejeaza locuri de munca si uniunea britanica. Este vorba de o decizie care va fi verificata intens, dar am avut de ales intre a construi un viitor pentru tara noastra sau a reveni in punctul initial, fara a da curs promisiunii asociate referendumului.

Optiunile pe care le avem sunt clare: acest acord, construit pe baza rezultatului referendumului- care ne aduce controlul asupra banilor nostri, asupra legilor si frontierelor, opreste libertatea de circulatie, protejeaza locuri de munca, securitatea si uniunea britanica- iesirea din UE fara acord ori niciun Brexit", a subliniat Theresa May, potrivit mediafax.ro.

 Victor Negrescu, fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, saluta ajungerea la un consens privind Brexitul.

Acesta a precizat ca acordul inseamna "garantii ferme pentru romanii din Marea Britanie".

"Salut ajungerea la un consens pe un text de acord privind #Brexit in aceasta seara. Acordul inseamna garantii ferme pentru romanii din Marea Britanie. Daca documentul va fi aprobat, romanii vor putea sa continue sa lucreze, studieze sau sa locuiasca in Regatul Unit avand aceleasi drepturi ca si pana acum", a scris Negrescu pe Facebook, conform antena3.ro.