În primul rând trebuie să știi că toate actele necesare și cererea pentru schimbarea buletinului, precum și eliberarea acestuia, trebuie să le faci personal, nu sunt acceptați intermediari, titularul este singura persoană care poate face asta, conform procedurilor impuse de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Excepție fac cetățenii români cu domiciliul în țară și care se află temporar în străinătate: eliberarea cărții de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, dar numai pe baza unei procuri speciale, autentificată la ambasada României din țara în care se află solicitantul și în cuprinsul căreia trebuie să se regăsească, obligatoriu, scopul
Ce acte sunt necesare pentru schimbarea buletinului după noua legislație din 2019
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate (buletinului) la împlinirea vârstei de 14 ani
cerere pentru eliberarea cărții de identitate, semnată și de minor, și de unul dintre părinți sau de reprezentantul legal;
certificatul de naștere, original și copie;
actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
documentul cu
certificatul de căsătorie al părinților sau certificatul, respectiv hotărârea de divorț în cazul în care părinții sunt divorțați, original și copie;
chitanța pentru plata cărții de identitate.
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate (buletinului) la împlinirea vârstei de 18 ani
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
certificatul de naștere, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu, original și copie;
declarația unuia dintre părinți din
fișa cu impresiunile decadactilare ale solicitantului realizată de unitatea de poliție de la locul de domiciliu sau de reședință al solicitantului;
chitanța pentru plata cărții de identitate.
Citeste si: Atentie, se ridica masini! Primaria Capitalei a facut anuntul
Citeste si: Amenzi uriaşe pentru cei care locuiesc la bloc! NU E O GLUMA! Legea este extrem de dură
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când expiră termenul de valabilitate, se modifică datele privind starea civilă, se anulează documentul sau se schimbă sexul
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate și cartea de alegător, după caz;
certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie;
certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovadă adresei de reședința, original și copie;
chitanța pentru plata cărții de identitate.
Atenție: În cazul modificării numelui și/sau prenumelui titularului, numelor și/sau prenumelor părinților, a datei ori a locului de naștere, a schimbării sexului, se prezintă și hotărârea judecătorească și/sau actul administrativ în baza cărora s-au modificat datele de stare civilă.
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când se schimbă domiciliul
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate și cartea de alegător, dacă este cazul;
certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie;
certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu, original și copie;
chitanța pentru plata cărții de identitate.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Acte necesare schimbare buletin 2020
E liberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când a fost pierdută
cererea pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate și cartea de alegător, dacă este cazul;
certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie;
certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovadă adresei de reședința, original și copie;
dovadă eliberată de unitatea de poliție unde a fost reclamat furtul, dacă este cazul;
un document emis de instituții sau autorități publice – pașaport, permis de conducere, legitimație de serviciu, livret militar ori diplomă de absolvire a unei instituții de învățământ, cu fotografie de dată recentă, original și copie;
chitanță pentru plata cărții de identitate.
Acte necesare schimbare buletin 2020
E liberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când se dobândește cetățenia română
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
certificatul de cetățenie română eliberat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie/misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României în străinătate, original și 2 copii. În cazul minorilor care au împlinit vârstă de 14 ani și nu sunt înscriși în certificatul care atestă dobândirea cetățeniei de către unul dintre părinți, aceștia sunt îndrumați pentru clarificarea cetățeniei către Autoritatea Națională pentru Cetățenie;
certificatele de naștere și căsătorie, dacă este cazul, precum și cele ale copiilor săi cu vârstă mai mică de 14 ani, care dobândesc cetățenia română împreună cu părinții, original și copie. Atenție: certificatele trebuie să fie eliberate de autoritățile române;
documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original și copie;
un document cu fotografie, cu care solicitantul poate face dovada identității, adică pașaport, permis de conducere sau act de identitate străin, original și copie;
chitanța pentru plata cărții de identitate.
Citeste si: Cum sunt prinsi soferii care folosesc telefonul! Metodele ingenioase ale politistilor
Citeste si: Amenda pentru proprietarii de animale de companie! Ce trebuie sa faci ca sa nu ajungi sa platesti
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate provizorii (atunci când o persoană nu are toate documentele necesare)
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
3 fotografii cu mărimea 3/4 cm, având la baza o bandă albă de 7 mm;
documentele cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie și a prenumelui, a datei de naștere, a stării civile, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu/adresei de reședință, original și copie;
chitanță pentru plata cărții de identitate provizorii.
Acte necesare schimbare buletin 2020
Eliberarea cărții de identitate (buletinului) în cazul schimbării numelui străzii sau al renumerotării imobilelor
cerere pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate și cartea de alegător, dacă este cazul;
certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie;
certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu, original și copie;
chitanță pentru plata cărții de identitate.
Acte necesare schimbare buletin 2020
Înscrierea în cartea de identitate (buletin) a mențiunii privind stabilirea reședinței
cerere pentru înscrierea în cartea de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței;
actul de identitate al solicitantului;
documentul cu care se face dovadă adresei de reședința, original și copie;
consimțământul gazdei, după caz.
A TENȚIE! Documentele prin care faci dovadă numelui, prenumelui, cetățeniei și domiciliului trebuie să le prezinți în original și copie.
Cât costă cartea de identitate (buletinul) și unde plătești
Contravaloarea cărții de identitate (buletinului) și a cărții de identitate provizorii, se achită, în numerar, fie la sediul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.), din Drumul Taberei, Strada Obcina Mare 2, Sector 6, București (program 8-16), fie la sediul serviciului pe raza căruia are domiciliul sau reședința solicitantul, fie la structura de taxe și impozite din cadrul primăriei localității la nivelul căreia funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, fie prin altă modalitate stabilită de autoritatea publică locală.
7 lei costă eliberarea unei cărți de identitate (buletin), conform datelor furnizate de MAI, în timp ce eliberarea unei cărți de identitate provizorii costă doar 1 leu.
sursa: fanatik.ro
Citeste si: Este dezastru! Nu mai sunt bani de salarii! Romanii raman fara bani de Sarbatori
Citeste si: ANAF- Legea anunțată de Ministrul Eugen Teodorovici
Citeste si: Votul in diaspora- alegeri prezidentiale 2019. Tot ce trebuie sa stii despre votul din noiembrie