Cei care vor să înmatriculeze un autovehicul trebuie să prezinte un dosar cu mai multe acte. Lista documentelor necesare diferă în cazul în care autoturismul este nou sau second hand, dacă a fost achiziționat din România, din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii Europene.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ce documente sunt necesare pentru operațiunile specifice de înmatriculări?
Iată ce acte sunt necesare, în funcție de situație, pentru înmatricularea unui autovehicul în 2021, potrivit informațiilor oferite de drpciv.ro. Dosarul trebuie depus de proprietarul vehiculului, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, atunci este nevoie de o procură specială autentificată de notarul public pentru persoana care depune actele.
Vehiculul a fost cumpărat din România sau dintr-un alt stat membru UE, dar nu a fost niciodată înmatriculat
Acte necesare:
- Cererea solicitantului
- Dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice locale în a cărui rază de competență proprietarul își are domiciliul
- Dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare- 49 de lei
- Actul de identitate al solicitantului, atât în original, cât și copie
- Copia contractului RCA
- Documentul
- Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a cărui combinație a fost păstrată anterior de către solicitant, dacă acesta dorește atribuirea combinației păstrate în
- Dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare
Dacă autovehiculul a fost achiziționat dintr-un stat membru UE, la dosar trebuie să depună și formularul "Certificat privind atestarea plății taxei pe valoare adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport".
Vehiculul a fost cumpărat din România și este înmatriculat în București sau alt județ
Acte necesare:
- Cererea solicitantului
- Dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice locale în a cărui rază de competență proprietarul își are domiciliul
- Dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare- 49 de lei
- Actul de identitate al solicitantului, atât în original, cât și copie
- Copia contractului RCA
- Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie. În cazul în care autovehiculul este achiziționat în sistem leasing, atunci se va prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, documente care trebuie atașate la dosar în original şi copie
- Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a cărui combinație a fost păstrată anterior de către solicitant, dacă acesta dorește atribuirea combinației păstrate în vederea înmatriculării
- Dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia
- Certificatul de înmatriculare emis pe numele fostului proprietar
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare, inclusiv în situația în care combinația numărului de înmatriculare a fost păstrată de fostul proprietar
- Dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare
Vehiculul a fost cumpărat din UE și a mai fost înmatriculat
Acte necesare:
- Cererea solicitantului
- Dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice locale în a cărui rază de competență proprietarul își are domiciliul
- Dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare- 49 de lei
- Actul de identitate al solicitantului, atât în original, cât și copie
- Copia contractului RCA
- Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie. În cazul în care autovehiculul este achiziționat în sistem leasing, atunci se va prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, documente care trebuie atașate la dosar în original şi copie
- Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie
- Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român
- Dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a cărui combinație a fost păstrată anterior de către solicitant, dacă acesta dorește atribuirea combinației păstrate în vederea înmatriculării
- Dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare
- Formularul "Certificat privind atestarea plății taxei pe valoare adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport"
- Documente de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, dar și plăcuțele străine cu numărul de înmatriculare
Citeste si: Vrei sa-ti iei o masina din strainatate? Uite ce avantaje si dezavantaje exista la o astfel de achizitie
Vehiculul a fost cumpărat dintr-o țară care nu este membră a Uniunii Europene și a mai fost înmatriculat
Acte necesare:
- Cererea solicitantului
- Dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice locale în a cărui rază de competență proprietarul își are domiciliul
- Dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare- 49 de lei
- Actul de identitate al solicitantului, atât în original, cât și copie
- Copia contractului RCA
- Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie. În cazul în care autovehiculul este achiziționat în sistem leasing, atunci se va prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, documente care trebuie atașate la dosar în original şi copie
- Dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar, pentru înmatricularea temporară, în copie legalizată sau original
- Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie
- Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român
- Documente de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, dar și plăcuțele străine cu numărul de înmatriculare
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a cărui combinație a fost păstrată anterior de către solicitant, dacă acesta dorește să atribuirea combinației păstrate în vederea înmatriculării