Actrița Evrim Alasya, cunoscută telespectatorilor Kanal D pentru rolurile de excepție precum cel al sultanei Ayşe Hafsa, din serialul “Suleyman magnificul”, Güneş Yılmaz din serialul “Güneş” sau cel al lui Meliha Kınık din serialul “Destăinuiri”, a revenit în atenția publicului în rolul intransigenței Kıvılcım, mama tinerei Doğa, în producția turcească “O dragoste”, serial ce poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.
Actrița Evrim Alasya, cunoscută pentru rolurile sale din serialele “Suleyman magnificul”, “Güneş” și “Destăinuiri”, rol impresionant în serialul “O dragoste”,
Evrim Alasya este una dintre cele mai iubite actrițe ale Turciei, având în palmares zeci de roluri în teatru, seriale de televiziune sau în filme de lung metraj care i-au adus notorietatea pe plan internațional.
Frumoasă actrița, în vârstă de 44 de ani, s-a născut în Izmir și a avut ca primă pasiune gimnastica ritmică, sport pe care l-a început la vârsta de cinci ani, ajungând la nivel de performanță în adolescență. A participat la numeroase competiții naționale și internaționale ca sportiv al Clubului Sportiv Çimentaș. După absolvirea cursurilor liceale s-a înscris la cursul de actorie al Teatrului Municipal Konak, în 1997.
Și-a început cariera de actorie doi ani mai târziu când s-a alăturat echipei Teatrului pentru Copii Pınar. Evrim Alasya și-a făcut debutul în televiziune cu un rol secundar în popularul serial TV “Bir Istanbul Masalı”. Notorietatea a venit odată cu rolul sultanei Ayşe Hafsa în serialul fenomen “Suleyman Magnificul”. Îndrăgita actrița este absolventă a Universității Dokuz Eylül, cu o diplomă în studii teatrale.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Din 19 februarie, de luni până vineri, de la ora 20.00, fanii serialelor turcești o pot urmări pe talentata Evrim Alasya în rolul lui Kivilcim Arslan, în serialul “O dragoste”, o femeie ce poartă pe umerii săi responsabilitatea familiei încă din tinerețe, din momentul în care
Inteligentă, perseverență și muncitoare, Kivilcim finalizează cursurile universitare și devine directorul uneia dintre cele mai bune școli din Istanbul. Este renumită pentru principiile și disciplina sa, fiind o femeie foarte organizată, sistematică și punctuală. Se identifică cu profesia și aduce disciplina și rigiditatea specifice acesteia și acasă pentru cele două fiice ale sale, Doğa și Çimen. Mamă singură, după ce soțul ei Kayhan se satură să fie sub jugul autorității acesteia și decide să divorțeze, Kivilcim își construiește viața în jurul carierei și celor două fiice.
Singurul lucru pe care și-l dorește pentru copiii ei este ca aceștia să primească o educație bună, să muncească și să aibă o carieră de succes."Serialul aduce în față publicului teme relevante din societatea noastră. Povestea îi va provoca pe mulți să se confrunte cu propriile prejudecăți, să privească viața dintr-o altă perspectivă și să fie empatici", a declarat Evrim Alasya
Nu ratați serialul “O dragoste”, difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, o poveste care surprinde prin povestea de iubire a doi tineri Doğa (Sıla Türkoğlu) și Fatih (Doğukan Güngör) care vin din două lumi diferite, una conservatoare și una modernă, fiecare cu reguli, tradiții și prejudecăți greu de depășit.